Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Tenis – Rareș Rugină de la Tenis Club Focșani, triplu campion pe Arenele George Bucuroiu!

  • Sportivul pregătit de profesorul Răzvan Bucuroiu a câștigat probele de simplu, dublu băieți și dublu mixt la concursul FRT de categoria 1
  • Astăzi, 25 mai, pe terenurile din Sud va fi ”Cupa Bucuriei”

 

 

La Arenele George Bucuroiu ale CS Unirea din complexul sportiv Milcovul Sud au avut loc, în perioada 18-24 mai întrecerile concursului FRT de categoria 1, pentru 12 ani și 16 ani, dotat cu Trofeul Rotary Head și organizat de Tenis Club Focșani. Performerul competiției a fost tecuceanul Rareș Rugină, legitimat la Tenis Club Focșani și antrenat de profesorul Răzvan Bucuroiu.   Rareș, unul dintre cei mai buni jucători din țară la 12 ani, a câștigat trei probe: simplu, dublu băieți și dublu mixt!

La simplu, Rareș Rugină a trecut în faza turneu a concursului cu 6-2 6-1 de Alexandru Brutaru de la Ten Club Tenis Buzău iar în turneul șah a câștigat cu 6-0, 6-3 în fața lui Radu Filipache de la Ten Club Tenis Buzău, 6-2, 6-3 meciul cu Anton Constantin, de la Ten Club Tenis Buzău și cu 6-2, 6-1 întâlnirea cu Matei Văleanu, de la CSM Brăila.

La dublu băieți, în pereche cu Tudor Safir de la CS Tenis Club Vaslui, Rareș Rugină s-a impus în finală  6-2, 6-3 în partida cu cuplul Radu Filipache/Anton Constantin, de la Ten Club Tenis Buzău iar la dublu mixt, perechea Rareș Rugină/ Sandra Secuiu, de la Ten Club Tenis Buzău a câștigat 6-2, 6-3 meciul cu Bianca Maria Pleșcan/Tudor George Safir, de la CS Tenis Club Vaslui.

La competiția de la Arenele George Bucuroiu au mai participat Delia Macovei, de la CSM Focșani 2007, clasată a treia la 16 ani, Octavian Ciubotaru, Rareș Petroianu, Dragoș Paraschiv, de la CS Unirea Focșani, Miriam Botezatu și Ștefan Bucă de la Tenis Club Focșani.

          Astăzi, 25 mai, Tenis Club Focșani organizează ”Cupa Bucuriei”, competiție regională Tenis 10 (roșu, portocaliu și verde ) și TennisTeens, pentru copii între 11 și 17 ani. Așa cum precizează Tenis Club Focșani într-o postare pe pagina sa de facebook ”Competiția face parte din circuitul Vrancea Trophy 2019, prin intermediul căruia aducem sportul alb mai aproape de focșăneni. Meciurile de roșu și portocaliu vor începe la ora 9:00, cu înscriere la 8:30. Grupele verde și TennisTeens încep la 11:30, cu înscriere la 11:00”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?