Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Deputatul PSD de Vrancea, Nicușor Halici: Cred că Augustin Lazăr îşi face şi campanie pentru un nou mandat

Deputatul PSD de Vrancea, Nicuşor Halici, preşedintele Comisiei juridice din Camera deputaților, a declarat luni că dosarul ‘Revoluţiei’ putea fi trimis în instanţă mai târziu, pentru ca acesta să nu fie sub semnul „suspiciunii sau îndoielii publice”, având în vedere că este perioada de precampanie electorală. „După 30 de ani, nu ştiu ce ar mai putea fi lămurit acum, dacă procurorilor le-a trebuit 30 de ani şi înţeleg că sunt câteva mii de volume, să vedem cât le va lua şi judecătorilor să stabilească şi să identifice cu adevărat ceea ce, probabil, procurorii scriu în acele mii de volume”, a spus Nicuşor Halici. Potrivit acestuia, procurorul general Augustin Lazăr îşi face campanie pentru un nou mandat. „Augustin Lazăr tot trenează şi tot îngreunează tot felul de alte dosare şi nu le mai trimite spre judecată, pe de altă parte, situaţia în care se află Augustin Lazăr privind acel incident de neconstituţionalitate cu privire la revocarea sa. Mai mult decât atât, cred că îşi face şi campanie pentru un nou mandat”, a adăugat Halici, referitor la faptul că Augustin Lazăr a trimis acum acest dosar în instanţă.

Halici a mai spus că se putea aştepta o lună cu trimiterea dosarului în instanţă.

„E bine (să aflăm adevărul – n.r.), era bine să-l aflăm şi până acum, dar e bine şi acum. Dar să aflăm adevărul, nu interferenţe eventuale, pentru că, repet, contextul… Cred că putea să mai aştepte. Aşa cum a aşteptat 30 de ani, încă o lună de zile, trecea şi campania electorală, treceau şi interviurile lui Lazăr. Suntem în precampanie şi au trecut 30 de ani şi, ca să nu fie sub semnul suspiciunii sau îndoielii publice, cred că mai putea aştepta o lună”, a apreciat deputatul PSD.

„Nu aş putea să mă pronunţ cu privire la Revoluţie. Ca şi dumneavoastră, eram mic copil, pe de o parte. Pe de altă parte, ce o să aflăm? Poate că Revoluţia nu a fost revoluţie, cum spun unii, ce o fi fost, ce n-o fi fost? Ideea că suntem liberi de 30 de ani şi nu reuşim să construim ce au construit ceilalţi înainte de Revoluţie”, a afirmat Halici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?