Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Preșcolarii Grădiniței 1 Focșani au oferit daruri unor familii defavorizate din Bolotești

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Focșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și DGASPC Vrancea, a desfășurat a III-a acțiune umanitară din cadrul proiectului educațional „Ajutăm lumea să zâmbească”. În activitate au fost implicaţi preșcolarii, părinţii acestora și cadrele didactice, sub îndrumarea directoarei Camelia Vlad și a profesorilor coordonatori: Ileana Popa, Raluca Bratu, Geta Mihalache, care au contribuit la atingerea obiectivelor propuse.

Dornici să ajute semenii aflaţi în nevoi, voluntarii SNAC au reuşit să strângă haine si dulciuri, care au fost donate persoanelor nevoiașe din Bolotești, sat Găgești. „Strategia Naţională de Acţiune Comunitară presupune dezvoltarea de activităţi de voluntariat, pe care Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Focșani le realizează cu scopul de a dezvolta empatia și sensibilitatea ca valori esențiale prin raportare la sine și la ceilalți. Mulțumim tuturor pentru implicare și, nu în ultimul rând, preotului paroh al bisericii ,,Sf. Arh. Mihail si Gavril”, Găgești, Marian Tudor!“, a declarat Camelia Vlad, directoarea grădiniței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?