Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Oamenii de ştiinţă au descoperit un potenţial antibiotic în mucusul de pe corpul peştilor

Cercetătorii americani au descoperit un posibil antibiotic, neexploatat până în prezent, în stratul protector de mucus ce acoperă corpul peştilor tineri, relatează agenţia Xinhua. Studiul prezentat duminică la ediţia de primăvară a conferinţei organizate de Societatea Americană de Chimie a demonstrat că substanţa vâscoasă îi protejează pe peşti de bacterii, fungi şi virusuri din mediul înconjurător, izolând microbii înainte ca aceştia să provoace infecţii.

Oamenii de ştiinţă au identificat în mucus o bacterie cu acţiune antibiotică ce oferă speranţe în lupta contra agenţilor patogeni cunoscuţi şi chiar a organismelor multidrog rezistente în contextul reducerii eficacităţii antibioticelor utilizate în prezent. Cercetătorii au analizat exemplare de peşti tineri, care trăiesc atât în străfunduri cât şi la adâncimi mai mici, capturaţi din apele costiere din sudul Californiei. Aceştia au fost aleşi deoarece au un sistem imunitar mai slab dezvoltat şi prezintă un strat mai gros de mucus ce le acoperă solzii şi ar putea conţine o concentraţie mai mare de bacterii active în comparaţie cu exemplarele adulte.

Specialiştii au izolat şi examinat 47 de tulpini diferite de bacterii prezente în mucus. Cinci mostre bacteriene conţineau MRSA, o bacterie rezistentă la majoritatea antibioticelor, iar trei aveau fungi cu acţiune patogenă în cazul oamenilor. Totodată, cercetarea asupra mucusului peştilor poate contribui la reducerea utilizării antibioticelor în fermele piscicole prin dezvoltarea unor substanţe cu o eficacitate mai mare şi cu o acţiune mai bine ţintită contra microbilor ce afectează anumite specii de peşti, se arată în studiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?