Ziua Internaţională a Poeziei sărbătorită anual, pe data de 21 martie, a fost declarată de UNESCO, începând din anul 1999, ca o recunoaştere a faptului că oamenii de litere şi de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. UNESCO recunoaște capacitatea unică a poeziei de a surprinde spiritul creativ al minții umane. Unul dintre obiectivele principale ale zilei este de a susține diversitatea lingvistică prin intermediul expresiei poetice și de a oferi limbilor, pe cale de dispariție, posibilitatea de a fi auzite în cadrul comunităților lor.
De asemenea, „Ziua internaţională a poeziei” are ca scop principal susținerea creaţiei poetice, stabilirea unui dialog între poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi promovarea poeziei ca artă a sensibilității și frumosului interior. Poezia trebuie promovată în mass-media, astfel încât această formă de artă să nu mai fie considerată învechită, ci să fie văzută ca un mijloc de afirmare a identității unei societăți. Se impune și stimularea creației la elevi și tineri prin susținerea financiară de către Guvern a Festivalurilor și concursurilor naționale și din domeniul literaturii.
Ca să înțelegem mai bine fenomenul poetic trebuie să definim poezia și să facem referiri la poeți, la acei oameni care zămislesc creațiile poetice. Ce este poezia? Iată o întrebare care încearcă să prindă în plasa răspunsului inefabilul sufletului. ”Poate că poezia este o stare de înger a sufletului omenesc, pentru că numai în atelierele îngerilor se migălesc aceste bijuterii prin razele cuvântului divin iar poeţii sunt ucenicii îngerilor care toarnă Cuvântul făurit din raze în tiparele poeziei, prelucrat la temperatura incandescentă a sufletului lor. Dar poezia mai este şi zborul metaforei ca un fluture de lumină cu aripi de vânt sau zborul fulgului de nea alintat de suflarea crivăţului. În trăirile sale, dar mai ales în simţirea sa, poetul trebuie să se lase cuprins de acest zbor şi să intre în jocul său zglobiu. Numai aşa sufletul său va vibra intens, cuprins de magia poeziei. Dacă însă va încerca să prindă cu mintea fluturii-metafore sau acei fulgi de nea şi dacă va încerca să le direcţioneze zborul cu suflul gândirii, mirajul poeziei va dispărea. Atunci fluturii-metafore vor muri, fulgii de nea se vor topi şi vor cădea în mocirla prozei care murdăreşte poezia. Stimaţi poeţi, nu suflaţi cu mintea peste fluturii-metaforă! Ei zboară în direcţii tăinuite, dirijate doar de degetul divin. Lăsaţi doar simţirea voastră să le cuprindă zborul.” – susține prozatorul NĂSTASE MARIN. „Poezia trebuie să impresioneze cititorul ca şi cum cuvintele ei ar fi propriile lui gânduri sau aproape o amintire din viaţa lui.”- John Keats.
Pentru poetul Ionel MARIN, Poezia reprezintă Cerul cu „versul” său care poartă lacrima netimpului cu trup de lumină. Este pasărea măiastră sculptată în gând şi care poartă misterul, vraja iubirii către porţile eternităţii. Poezia, magia cuvintelor, este un zbor dincolo de colinele albastre, o strălucire a inimii și a sufletului ce dă culoare lumii, tărie omului și frumusețe vieții. Prin Poezie se transmit, cel mai sigur și într-o manieră plăcută cele mai mari valori ale culturii universale.
Poezia
Rană de cuvinte
Ce vindecă tăcerea clipei,
Cu fulgi de lumină,
Netopiți de vise.
Umbră subțire,
În rug ceresc sângerând,
Luminează,
Cu flacăra inimii,
Freamătul viu al netimpului.
Poetul
Torent de bunătate,
Trubadur cu rană din iubire,
Poetul,
Vindecător tăcut al clipei,
Aduce dorul mai aproape.
Cu soarele în privire,
deschide ferestrele candorii,
Cu fiorii viselor, ai inimii
Topeşte gheaţa lumii!
Umbră sângerândă, freamăt,
Cascadă de taine şi mistere
Deschide porţi cereşti,
Luminând poteci către altare.
Obsedat nu de Sine,
Nici de templul timpului, ci de
Izvorul bătrân, nesfârşit…
Vibrează cu trupul anilor,
Dăruind armonie, tandreţe.
Poetul pictează pe chipuri
Aripi din cuvinte.
Poetul rămâne ecoul viu,
Umbra fascinantă a… clopotului
Şi neliniştea din cuvânt.
Ionel MARIN
Pentru NICOLE POTTIER – “Poezia este un răsărit de soare care ne bucură sufletul în fiecare clipă”. Domnul GHEORGHE A. STROIA ne reamintește despre hrana spirituală, afirmând: ”Astăzi, din nefericire, oamenii au uitat, din ce în ce mai mult, să fie Oameni. Că pe lângă hrana aceea strict materială a trupului (pâinea şi apa vieţii, cum se spune), au nevoie şi de pâinea şi apa imaterială a Poeziei. Ce poate să îţi adape visele, mai mult decât însuşi visul? Sau ploaia aceea, pe care o simţi căzând în culori, peste tine? (O stare – o culoare, o picătură – un vis, un sunet – o armonie). Că anotimpurile nu sunt cicluri, ci sunt părţi ale unei lumi ce se află în tine, în puterea ta”… Da, cu certitudine avem nevoie de POEZIE pentru a evada din realitate și a ne bucura de frumusețile nestinse ale universului.
Prof. univ. Nicolae VASILE considerã poezia ca ceva imaterial, un vis divin dãruit poeților.
……………………………….
Poezia, este altceva!…
Nu poți sã scrii,
oricâte vei vedea,
vei observa
sau vei sintetiza.
Poezia nu-i un scris,
poezia e un vis.
Ai vrea ceva, nu poți avea,
ai vrea sã fii, dar cum, nu știi,
ai vrea sã faci, nu ai cu ce,
te trezești și-ncepi sã scrii.
O poezie iese, dacã ai har,
dacã nu, strici somnul în zadar.
Nu am, nu fac, nimic nu mai pot fi,
la ce folos atunci mai m-aș trezi?…
Sã mã trezesc
și sã mai scriu o poezie
sau sã dorm somnul lung,
pe veșnicie?…
din poezia Alternativele creației,
(Volumul Omul Ciclic, Editura AGIR, 2014)
ALEXANDRU FLORIN TENE, Președintele Ligii Scriitorilor Români, vede Poezia ca și mod de viaţă : ”Poezia este pentru mine chiar existenţa însăşi, fiindcă viaţa mea o consider un mesaj artistic cu ajutorul imaginilor expresive exprimat printr-un limbaj folosit concentrat al afectivităţii faţă de semeni şi mediu înconjurător. Poezia nu este numai muzică şi nici numai o suită de imagini. Nu este nici o simplă suită muzicală de gânduri. Este o suită muzicală de gânduri emoţionale”. Pentru poetul Vasile S. GHICAN „Poezia este al cincilea anotimp trimis de Dumnezeu pe Pământ, pentru a asigura omenirea că datorită acestui fenomen divin, sfârşitul lumii va fi amânat cu încă 1000 de ani. Este o energie spirituală care poate anihila de mai multe ori pe cea nucleară. Este la fel de blândă ca plutirea unui înger şi la fel de curată şi mirositoare ca florile de măr, iar un gram din acest reactiv poetic poate asigura pacea şi înţelegerea între planete pentru toate Constelaţiile plăcute lui Dumnezeu. Fiecare poet român deţine cantităţi enorme din această fuziune dumnezeiască, pentru care voia lui Dumnezeu va da infinitului un suflu nou, extindere plăcută pentru alte şi alte miliarde de veacuri şi Căi Lactee!”
„Poeţii sunt stăpânii noştri, ai oamenilor obişnuiţi, în privinţa cunoaşterii minţii, întrucât ei sorbesc din izvoare pe care noi nu le-am făcut încă accesibile ştiinţei.” afirma Sigmund Freud, iar Eli Khamarov a susținut că: „Poeţii sunt soldaţi care eliberează cuvintele din închisorile definiţiilor.” Superbă cugetare, arată tocmai travaliul și dăruirea sfântă a poetului, șlefuitorului de cuvinte pe altarul limbii materne.
Poetul este: doctor fiindcă vindecă, alină, mângâie; filozof fiindcă ne prezintă sugestiv concepții, atitudini despre lume, viață, univers; istoric- este omul epocii, scoate în evidență adevărul istoric; vizionar– ceea ce scrie poate deveni realitate, războinic – luptă împotriva violenței, nerușinării, nedreptăților de orice fel….Poezia clasică, contemporană, sub toate formele rămâne necesară pentru îmfrumusețarea vieții, pentru însănătoșirea vieții pe Terra, pentru educarea copiilor, tinerei generații în spiritul armoniei și bunei înțelegeri.
Un mare împătimit și valoros poet al copiilor este domnul Vasile GROZA din București. Pentru maestrul Groza ”Poezia reprezintă de fapt esența unor mărturisiri din viața noastră și nu numai și din tot ce se întâmplă în Universul existențial. În ce mă privește, consider că poezia pentru cei mici, are menirea de a descoperi și redescoperi, taine aparent neobservate de cei maturi, dar trăite intens de copii care tot timpul sunt însetați în a cunoaște lumea și mai ales lumea copilăriei lor. Ori a putea pătrunde în această lume a copiilor, e necesar să te ridici și să te implici odată cu perceperea lor. Atunci când reușești acest lucru, înseamnă că tu, ca poet, te amesteci între ei încât aceștia te consideră de-ai lor”.
„A fi poet este o condiţie şi nu o profesie.” afirma Robert Frost și astăzi este mai necesară ca oricând, în condițiile globalizării forțate a vieții umane, uniformizării existenței pe planeta noastră. Din fericire în ultimii ani au crescut substanțial numărul proiectelor ce vizează promovarea poeziei române contemporane. În majoritatea orașelor au avut loc lecturi publice, recitaluri poetice a unor poeți contemporani dar și din creațiile poeților trecuți în eternitate, precum: M. Eminescu, Grigore Vieru, A. Păunescu, N. Stănescu, T. Arghezi și alții. O întreagă pleiadă de poeți români din țară și diaspora, prin creațiile lor, contribuie la ridicarea prestigiului culturii române, a marilor valori umane în lume. Felicitări tuturor!
La mulți ani poeților de pretutindeni! Trăiască POEZIA! (Poetul Ionel MARIN)
Câteva poezii spre citire, publicare…
În memoria netimpului
Din palmele Mirelui ceresc curg,
Clipele, fascinația netimpului…
Fericiți cei milostivi, blânzi, drepți,
Că peste ei vor poposi aripile cerului.
Pe poteci de lumină vor merge,
Către nesfârșitul viorilor de netimp.
Boabele de mărgăritar, din inima curată,
Vor rodi în grădina gliei părintești.
Cu talantul primit în dar, ce-am făcut?
L-am înmulțit, l-ai înmulțit cât trebuie?
Sub clopote de lumină, prin arderea de sine,
Ne purificăm, vindeca, mântui,
Torțele dragostei rodind…fericire.
Trudă, veghe, priveghere, neuitare,
Dăruire din…comoara interioară.
Nu reteza zborul viselor,
Prinde cu mâna răsăritul zorilor,
Tandrețea, prietenia, frăția să devină
Freamăt zilnic într-u bucurie…
Ispitele, himere, iluzii, patimi, răni,
Vor umple traista zilnică a destinului.
Timpul nu îmbătrânește!
Însă Omul prin labirintul anotimpurilor,
Străbate căi ireversibile, misterioase…
Numai Iubirea…înflorește etern!
Un vis albastru, nelumesc, coboară,
Cortina grea a netimpului.
Viața umană este scena unei piese de teatru,
Omul un actor, mai bun, mai rău, o poveste…
Fiecare putând deveni îngrijitor priceput,
În livada înflorită a iubirii, a speranței…
Împreună putem învinge călăii,
Vânzătorii de tristețe, de boli…
Ca să domnească peste veacuri și veacuri,
Adevărul, armonia, echilibrul.
Nu Omul este stăpânul vieții!
În memoria netimpului Cuvintele sfinte
Vor lumina pașii văzuți și nevăzuți…
Ionel MARIN
Planeta iubirii
Plămădit din bulgări de lumină,
Candelă vie de lut ceresc,
OMUL, lacrimă a lumii,
Clepsidră de doruri și vise ce-nfloresc,
La umbra Stăpânului,
Scânteie cosmică, tainică suflare,
Omul părticică vie din Purtătorul de viață,
Nu s-a ridicat, încă, la înălțimea,
Darurilor sfinte și nemuritoare.
Între oameni, națiuni și pe Terra,
Nu domnește înțelegerea, pacea și iubirea.
Fugim de supremul Adevăr, ne adâncim,
În întuneric, în păcate grele și vrajbă.
Taine sfinte sângerează și plâng…
Iartă-ne Doamne, ajută-ne să vedem,
S-auzim, înțelege și respecta Cuvintele Tale,
Păzi cu dragoste poruncile Dumnezeiești,
Dătătoare de viață, tărie și bucurie.
Doamne sfinte mereu ne dăruiești și ajuți,
Recunoștința a ajuns floare rară…
Deschide-ne inima, ochii, întărește-ne,
Într-u fapte bune, în înțelepciune, omenie,
Pentru îndepărtarea fărădelegilor, a războaielor…
Pacea, armonia, înțelegerea să devină, pentru toți,
Pâine a zilei, hrană vie și sfântă.
Și rupând lanțurile nerușinării, lăcomiei, desfrâului,
Să redevenim ascultători, drepți și iubitori.
Singuri nu putem reuși, Atotputernice,
Părinte ceresc, de aceea Te rugăm,
Ridică-ne din noroiul vieții, transformă
Planeta Pământ într-o Planetă a iubirii,
În care oamenii să trăiască ca buni frați,
În pace, bunăstare, bunătate și bucurie.
Adevărul, omenia, dreptatea să devină,
Pentru fiecare lumina zilei și a faptelor,
Și sufletul să-nflorească în veșnicie.
Ionel MARIN
