Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Galaţi: Doi sirieni care au traversat Prutul pe o cameră de tractor, depistaţi de poliţiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră au depistat doi cetăţeni din Siria care au încercat să intre ilegal în România, traversând râul Prut pe o cameră de tractor, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Potrivit sursei citate, poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, judeţul Galaţi, au depistat, în baza unei informaţii primite de la o persoană de sprijin, pe direcţia localităţii Ijdileni, la aproximativ 100 metri distanţă de malul râului Prut, doi bărbaţi care nu aveau documente de identitate şi nu vorbeau limba română. Pentru că nu îşi justificau prezenţa în zonă, bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele două persoane sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 33 de ani fiecare, şi au trecut râul Prut cu ajutorul unei camere de tractor, cu intenţia de a ajunge în Germania. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, persoanele în cauză fiind preluate de Serviciul pentru Imigrări Galaţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?