Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Fotbal seniori – Focșănenii au încheiat seria jocurilor amicale cu egalul de la Galați!

 

  • Universitatea Dunărea de Jos – CSM Focșani 2007 1-1 (1-0)

Formația CSM Focșani 2007: Dogaru – Săpunaru, Panaite, Salaoru, Mihai – Petrescu, Paizan, Lupu, Manu – Predoiu, Pasăre. Au mai jucat Alexandru Apenciucesei, Dediu, Remus Popa, Lăudatu, Andrei Apenciucesei, Sterian.

Echipa de fotbal seniori a CSM Focșani 2007 a încheiat, sâmbătă, 23 februarie, seria jocurilor de pregătire în vederea returului campionatului național al Ligii a III-a. Focșănenii au jucat la Galați, pe teren sintetic, în compania liderei Ligii IV-a gălățene, Universitatea Dunărea de Jos.

Calitatea meciului a fost influențată de vântul puternic, ca și de frigul pătrunzător și duritatea gazonului artificial, dar întâlnirea de la Galați și-a atins scopul, antrenorii Vasile Burgă șiAdrian Toma propunîndu-și să lucreze cu fotbaliștii pe care îi pregătesc, în condiții de joc!

Partida s-a încheiat la egalitate, golurile fiind marcate pentru gazde, de Grigore care, în minutul 32, a profitat de o degajare greșită a lui Dogaru, și de Manu pentru oaspeți în minutul  47 când a finalizat cu gol o acțiune personală. Jocul a avut, însă numeroase ocazii, mai cu seamă în contul focșănenilor care ar fi putut înscrie: Pasăre – în minutele 7, 22, 39 și 70, Lupu – în minutul 12, Paizan – în minutul 19, Predoiu – în minutul 30, Mihai – în minutele 35 și 50, Manu – în minutul 65, Dediu – minutul 69, Popa –minutul 85. Se observă o frumoasă cadență ofensivă a oaspeților care își creează, ca și în jocurile oficiale, multe situații de gol din care reușesc să transforme prea puține. În partida cu Universitatea Dunărea de Jos ocaziile focșănenilor au fost neutralizate de intervențiile poartarului gazdelor sau de apărarea lor imediată, dar și de imprecizia șuturilor atacanților de la CSM 2007.

După terminarea ultimului joc din perioada de dinaintea returului, antrenorul Vasile Burgă mi-a spus: ”Am făcut o pregătire foarte bună. Toți jucătorii s-au străduit să se încadreze în ceea ce ne-am dorit, s-au antrenat foarte bine. Încercăm să materializăm în jocurile oficiale acumulările fizice și tehnico-tactice din această perioadă. În mare, ne-am configurat o structură de echipă, urmând să definitivăm în următoarea săptămână, funcție și de starea de sănătate a jucătorilor. În acest moment avem trei jucători cu ceva probleme de sănătate, dar pe care sperăm să le depășescă până la primul meci oficial – Negoescu, Pădineanu, Predoiu. M-ați întrebat și despre jucătorii foarte tineri veniți la începutul pregătirilor: i-am inclus în lot și la pregătiri pentru a putea să-i creșteam, sunt în vederile noastre și, la momentul potrivit, vor și juca în meciuri oficiale”.

          CSM Focșani 2007 va începe returul sâmbătă, 2 martie, pe stadionul Milcovul unde va întâlni pe Șomuz Fălticeni.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?