Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

CHINEZII vor executa lucrările de asfaltare pe 100 de kilometri de drumuri naționale din Vrancea

Aproximativ o sută de kilometri de drumuri naționale ce traversează județul Vrancea vor fi asfaltați în acest an. Finanțarea este prinsă în proiectul legii bugetului de stat pe anul 2019. Mai exact este vorba de 99,8 kilometri și peste 655 de mii de metri pătrați. Astfel, vor fi executate lucrări de asfaltare pe următoarele sectoare de drumuri naționale: DN 11A – Urechești-Adjud (3,4 km); DN 2 Limită Buzău-Mărășești (54,4km); DN 2M intersecție DN2B-Odobești-Reghiu (24 km) și DN 2N Bogza-Bordești (18 km).

Lucrările vor fi executate de compania chineză Sinohydro Corporation Limited, care în data de 14 septembrie 2018, a încheiat cu reprezentanții DRDP Iași un acord-cadru având drept obiect „Lucrări de întreținere periodică multianuală – covoare asfaltice executate la cald pentru rețeaua de drumuri naționale din cadrul – DRDP Iași – lotul 5 – SDN Focșani”. Contractul semnat are în vedere drumurile naționale administrate de  SDN Focșani pe o periooadă de 3 ani. Compania Sinohydro Corporation Limited este câștigătoarea licitației organizată de DRDP Iași pentru întreținerea unor sectoare importante de drumuri naționale din județul Vrancea. Valoarea maximă pentru care s-a adjudecat licitația este de 77,062 milioane lei, fără TVA. „Este un moment istoric pentru Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și pentru DRDP Iași această zi, deoarece acordul-cadru încheiat este primul semnat în acest domeniu. Este un prim pas foarte important pentru infrastructura din România deoarece se va aduce un management al traficului foarte bine structurat, și, de asemenea, avem promisiunile că se va respecta și finaliza cu succes contractul”, a declarat director general regional al DRDP Iași, ing. Ovidiu Mugurel Laicu.

Sinohydro Corporation Limited este parte a PowerChina International Group Limited, grup de firme chinez cu acționariat de stat, în portofoliul căreia figurează construcția și reabilitarea de drumuri rapide și drumuri naționale din Asia, Africa și Europa, precum și construcția de parcuri eoliene și centrale termoelectrice în China sau Venezuela.

 

DN 2N și DN 2R, grav afectate de alunecări de teren și surpări de terasament

Cu toate acestea, în județul Vrancea există drumuri naționale pentru care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), sau Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași (DRDP) nu fac nimic, deși starea acestora este una deplorabilă și pun în pericol viața și integritatea celor care circulă pe aceste drumuri. Este vorba de drumurile naționale DN 2N Mărtineşti-Dumbrăveni-Jitia şi DN 2R Jitia – Vintileasca. Dacă pentru sectorul de drum Bogza-Bordești, din cadrul DN 2N, este prevăzută asfaltarea în întregime, pe o lungime de 18 kilometri, pe sectorul Bordești-Jitia, care este grav afectat de alunecări de teren și care este parte componentă a drumului mai sus menționat, nu este prevăzută nicio sumă.

În aceeași situație se află și DN 2R Jitia – Vintileasca, drum grav afectat de alunecările de teren din ultimii ani. CNAIR a demarat lucrările doar la unul din cele 18 puncte critice existente pe cele două drumuri naționale care traversează Valea Râmnicului. Este vorba de realizarea unuor lucrări de consolidare  și refacere a platformei drumului DN 2N, la km 31+120 m, zona localității Dumitrești, prin realizarea unui zid de sprijin cu piloți forați la o adâncime de 21 de metri. Lucrările au fost realizate în toamna anului trecut de Holtex Grup Invest, în asociere cu societatea Max Provision SRL din Negrești Oaș.

De reținut că oficialii din CNAIR cunosc situația, dar trenează demararea lucrărilor de refacere a celor 18 puncte critice. Chiar directorul general adjunct al CNAIR, Radu Dumitru Munteanu, cel care conduce Direcția Generală de Implementare Proiecte de Infrastructură Rutieră, a declarat că în prima etapă vor fi executate lucrări pentru ca drumul să poată fi circulat iar în paralel va fi efectuată documentația tehnică necesară pentru demararea investiției. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. A urmat deplasarea membrilor comisiei pe Valea Râmnicului, unde au fost inventariate problemele, respectiv alunecările de teren, podul de la Jitia. Deși au trecut aproape doi ani de atunci, nimic nu s-a schimbat.

          Sursa foto: unian.info

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?