Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Milenialii, mai predispuşi la cancere asociate obezităţii prin comparaţie cu ”baby boomers” (raport)

Tinerii, în special cei din generaţia cunoscută drept cea a ”milenialilor”, prezintă rate din ce în ce mai ridicate de cancere alimentate asociate obezităţii, potrivit unui raport emis de Societatea Americană de Cancer şi citat de agenţia DPA. Incidenţa a şase dintre cele douăsprezece tipuri de cancer asociate obezităţii este mai ridicată la adulţii tineri, susţine societatea americană într-un comunicat în care sunt descrise rezultatele unui studiu publicat luni în jurnalul The Lancet Public Health.

Riscul ca milenialii să dezvolte anumite tipuri de cancer este aproape dublu în comparaţie cu cel pe care îl prezentau la aceeaşi vârstă persoanele cunoscute drept ”baby boomers”, adică cele născute după Al Doilea Război Mondial. A fost observată o ”creştere accentuată” a generaţiilor ”succesiv mai tinere” afectate de cancer, a notat societatea în cadrul comunicatului care subliniază concluziile cercetării. Cancerul colorectal, endometrial, pancreatic şi de vezică biliară se numără printre cancerele cele mai des întâlnite la tineri.

Totuşi, potrivit studiului, creşterea incidenţei tumorilor a fost observată în cazul a doar două dintre cele 18 tipuri de cancer care nu sunt asociate cu obezitatea. Rata de incidenţă s-a stabilizat sau s-a micşorat în cazul celorlalte, chiar şi în cazul cancerelor asociate fumatului şi infecţiilor, a notat societatea. Greutatea corporală excesivă este un carcinogen din cauza hormonilor produşi de celulele grase, iar expunerea timpurie, în diverse perioade de dezvoltare, complică această problemă, a notat CNN.

Întregul articol pe https://bit.ly/2GbPpzw

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?