Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Tânăr judecat pentru trafic de droguri, condamnat la închisoare

Un tânăr, judecat la Tribunalul Vrancea pentru trafic de droguri, a fost condamnat la închisoare. Dosarul acestuia a fost disjuns dintr-unul cu mai mulți inculpați, fiind trimis la Tribunalul Vrancea în rejudecare de magistrații Curții de Apel Galați.

„Condamnă pe inculpatul F(…) T(…) CRISTIAN la următoarele pedepse: – 1 an și 8 luni închisoare (…) pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat (…); – 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului (…); – 1 an închisoare, pentru infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (…), aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 1 an și 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (adică sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an și 6 luni), adică sporul de 6 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa principală de 2 ani și 2 luni închisoare (…) dispune ca restul de 346 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală (…) Judecătoriei Galați, să se execute de inculpat alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință. Inculpatul (…) are de executat, în regim de detenție, pedeapsa principala de 2 (doi) ani, 2 (două) luni și 346 zile închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor (…) deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reţinerii din 24.10.2016 și cea a arestării preventive (…) dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea înscrierii in Sistemul National de Date Genetice Judiciare. (…) menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusa față de inculpatul (…), măsura care va înceta de drept la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. (…) Pronunţată în şedinţa publică azi, 21.01.2019“, este decizia instanței.

În octombrie 2018, mai multe persoane, judecate într-un dosar de constituire a unui grup infracţional şi trafic de droguri, au fost condamnate definitiv. Pedepsele cu închisoarea le-au fost aplicate de magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi, instanţă la care dosarul a ajuns după ce inculpaţii, dar şi procurorii DIICOT au făcut apel, după decizia magistraţilor de la Tribunalul Vrancea. Judecătorii gălăţeni au admis apelurile formulate de DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea şi de unul dintre inculpaţi, pentru care s-a dispus rejudecarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?