Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

GALERIE FOTO: Spectacol dedicat Unirii Principatelor, la Școala ”Academician V. D. Cotea” Vidra

Asociația Învățătorilor Vrânceni, Școala Gimnazială ”Academician V. D. Cotea” Vidra și Primăria comunei Vidra au organizat, pe 27 ianuarie, proiectul educațional interjudețean “Unirea Principatelor, temeiul României mari“. Organizatorii au plecat de la premisa că Unirea Principatelor este un moment definitoriu al istoriei naționale, ce a avut un impact deosebit asupra dobândirii independenței, asupra făuririi României Mari din anul 1918.

Desfășurat în Sala sporturilor, ce aparține școlii din Vidra, evenimentul a debutat cu un cuvânt de bun venit adresat participanților din partea președintelui Asociației Învățătorilor Vrânceni, profesor pentru învățământ primar Lina Vlăsceanu, care a elogiat rolul învățătorului în istoria recentă a neamului românesc. “Atâta vreme cât învățătorii vor șlefui spre a înnobila sufletele copiilor, țara aceasta va avea un viitor”, a spus președintele Asociației Învățătorilor Vrânceni, profesor pentru învățământ primar Lina Vlăsceanu, care a mulțumit întregii echipe pentru implicarea într-o activitate în care fiecare a conștientizat rolul său în devenirea neamului românesc. Vicepreședintele AGIRo, profesor dr. Gicu–Valentin Dogaru, a precizat că evenimentul nu are loc întâmplător la Vidra, poarta Țării Vrancei. Potrivit acestuia, este știut fiind faptul că Țara Vrancei a dovedit pe parcursul istoriei o dârzenie fără egal în promovarea constantelor spiritualității românești.

Potrivit informațiilor furnizate de profesorul Dogaru, ideea că învățătorii sunt cei ce au menirea de a înnobila sufletele copiilor prin vocația de care dau dovadă a fost întărită de toți invitații la eveniment, printre care s-au numărat Gabriela Oloeriu, inspector școlar pentru învățământul primar, directorul Școlii Gimnaziale “ Academician V. D. Cotea” Vidra, profesor Marius Pintea, precum și primarul comunei Vidra, Silviu Pintilie. De altfel, edilul a accentuat faptul că Vidra este loc hărăzit de Dumnezeu, în care istoria și tradiția prezintă conotații aparte pentru istoria neamului românesc. Profesorul Mihai Adafini, președintele Societății de Istorie, filiala Vrancea, într-un discurs impecabil, a făcut referire la contextul și implicațiile Unirii Principatelor. Maniera sa de abordare a temei, ce ne aduce aminte de spiritul junimist, a electrizat audiența, elevi, profesori, părinți, membrii ai administrației locale.

Programul artistic, susținut de elevii Școlii Gimnaziale Bârsești, ai Școlii Gimnaziale „Al. Vlahuță” Gugești, Școlii Gimnaziale “ Academician V. D. Cotea” Vidra, de Corul Parohiei Irești, condus de un preot, a fost de o ținută fără egal. Prin trăirea lor, transpusă în glasuri dumnezeiești, copiii au arătat că sunt purtătorii tradiției, istoriei, că reprezintă viitorul ce trebuie descoperit! Important este să fie promovați! Toți cei prezenți duminică la Vidra au putut admira și o expoziție cu lucrări ale elevilor, denumită “Unirea Principatelor prin ochi de copil”.

Precizăm că evenimentul, care a vizat schimbul de experiență, își propune îmbogățirea activității științifice și metodice. Întâlnirea cadrelor didactice este un proiect axat pe valorile culturale române, cu finalitatea publicării unor articole de specialitate. Schimbul de experiență asigură un forum de discuții, schimb de învățare reciprocă pe teme de interes comun și priorități la nivel național, contribuind la schimbul de bune practici și idei inovatoare ce promovează calitatea, transparența actului educațional și de formare din instituțiile participante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?