Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Bangladesh – ”Omul-copac”, din nou la spital, pentru a-i fi extirpate verucile cu aspect de scoarţă de arbore

Bărbatul din Bangladesh poreclit „omul-copac”, pentru imensele sale veruci cu aspect de scoarţă de arbore de care a fost de mai multe ori declarat vindecat, s-a întors în spital pentru a fi supus unor intervenţii chirurgicale suplimentare, informează AFP.

Abul Bajandar, în vârstă de 28 de ani, suferă de o boală genetică rară, numită epidermodisplazie verruciformă, iar cazul său a făcut înconjurul lumii în 2016, când tânărul a fost pentru prima dată internat într-un spital în Bangladesh.

Deşi bărbatul a fost la momentul respectiv declarat vindecat de către medicii unui spital universitar din capitala Dacca, excrescenţele sale au reapărut, astfel încât el a fost supus în total la 25 de intervenţii chirurgicale. „Starea lui s-a deteriorat şi cred că vor fi necesare noi operaţii”, a declarat Samanta Lal Sen, chirurg plastician şef la spitalul respectiv. De un gri-verzui, aceste excrescenţe deformează în special mâinile, făcându-le inutilizabile. Din acest motiv, Abul Bajandar nu a reuşit să lucreze de ani de zile şi este tratat gratuit.

În prezent, „verucile au apărut chiar în locuri noi de pe mâinile şi picioarele mele (…) Sper ca medicii să mă poată vindeca complet de data aceasta”, a adăugat el. „Cred cu tărie că intr-o zi voi putea să trăiesc ca un om normal”, a subliniat el. Spitalul din Dacca a menţionat că a tratat, în 2017, o fată care suferea de aceeaşi boală. După extirparea excrecenţelor, acestea au reapărut în număr şi mai mare, astfel încât familia ei a decis întreruperea tratamentului şi întoarcerea fetei în satul său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?