Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

FOTO! Doi tineri din Vrancea, morți într-un accident la Sibiu; plecau în Belgia la muncă

Un accident rutier mortal a avut loc în județul Sibiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.00. Doi tineri au murit în urma accidentului, care s-a produs pe DN 1, în zona Fântânița Haiducului, potrivit https://sibiu100.ro. Potrivit unor surse, cele două persoane decedate ar fi din comuna Bordești, județul Vrancea.

Șoferul unui autoturism, care circula spre Sibiu, a depășit un alt autoturism, dar a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un TIR, condus regulamentar spre Brașov, după care a ricoșat în autoturismul depășit. “Șoferul și un pasager din autoturismul care a depășit au decedat. În urma accidentului a fost rănită și o femeie din autoturismul care a fost depășit”, a declarat, pentru https://sibiu100.ro, Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Șoferul care a intrat în depășire și pasagerul său au fost găsiți decedați, potrivit căpitan Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, iar o femeie, pasageră în celălalt autoturism, a fost rănită ușor, scrie http://www.turnulsfatului.ro.

Potrivit rudelor, cei doi tineri mergeau la muncă în Belgia. „Plecau la muncă în Belgia. Ieri (vineri-n.r.) au plecat de la Bordești și erau mai multe persoane în mai multe mașini. Pe lângă Sibiu, Cătălin, care conducea, a intrat în depășire. Din păcate, a intrat într-un tir ce venea din față și de acolo a ricoșat în alte mașini. Au murit pe loc săracii… Pleci la muncă să câștigi un ban și nu mai apuci că te întorci decât în 4 scânduri“, ne-a spus verișorul unuia dintre tinerii morți în accident.

Sursa foto: https://sibiu100.ro

3 COMENTARII

  1. Pe zi ce trece romanii devin slugi sau servitori in Europa sau America iar tineretul roman este foarte dezorientat.Pacat de visele lor si ale celor dragi din jurul lor care au fost naruite de un eveniment care putea fi evitat.Dumnezeu sa-i odihneasca in pace 1

  2. Tineretul roman sa faca bine si sa nu mai mearga pe contrasens, sa nu mai dea flash-uri, claxoane si sa nu mai streseze oamenii normali in trafic iar Politia sa-si faca datoria, chiar daca foarte multi dintre soferii cei mai agresivi sunt chiar colegi de-ai lor de la MAI, SRI sau MAPN.

  3. Este foarte corect si desprins din realitatea cotidiana ceea ce a postat domnul Costica Neacsu.Si pe mine un smecher cu o masina 4×4- m-a blocat in trafic incercand sa ma opreasca pentru a discuta el cu mine de ce prin oras nu merg cu mai mult de 50 km/ora si il blochez pe el in trafic.Daca reclami la Politie cine stie peste ce relatii de prietenie descoperi ca exista intre el de se comporta intr-un astfel de mod si organ,iar tu victima a agresiunii iti poti face singur mult mai mult rau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?