Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Justiţia franceză a îngheţat 37,5% din veniturile obţinute prin vânzarea albumelor lansate de Johnny Hallyday

Justiţia franceză a ordonat marţi îngheţarea a 37,5% din veniturile obţinute prin vânzarea albumelor lansate de Johnny Hallyday, acceptând parţial solicitările formulate de cei doi copii mai mari ai starului rock, David şi Lura, care au cerut punerea sub sechestru pentru 75% din drepturile de autor asociate acelor materiale discografice, informează AFP.

De mai multe luni, Laura Smet şi David Hallyday contestă succesiunea tatălui lor, decedat în decembrie 2017, care şi-a lăsat prin testament întreaga avere în beneficiul ultimei sale soţii, Laeticia Hallyday, şi celor două fiice ale lor, Jade şi Joy. Ei reclamă mai ales îngheţarea drepturilor de autor (până la soluţionarea cauzei, n.r.), în special pentru veniturile generate de albumul postum al starului francez, „Mon pays c’est l’amour”, ce a fost vândut în peste 1 milion de copii după lansarea sa din 19 octombrie. Tribunalul a considerat în decizia sa de marţi că există un risc de „pagube iminente” pentru David şi Laura, justificând astfel îngheţarea plăţii acelor redevenţe. Acest risc constă în existenţa unui fond în California, ce a fost înfiinţat în beneficiul Laetitiei Hallyday.

În testamentul lui, Johnny Hallyday a ordonat transferul întregului său patrimoniu, după moartea sa, în administrarea acelui fond, denumit JPS – iniţialele numelui său oficial, Jean-Philippe Smet. Or, în iulie, Bank of America, desemnată în calitate de administrator al acelui fond, a formulat o cerere în faţa Curţii Superioare din California pentru a transfera în cadrul JPS totalitatea redevenţelor datorate de marile case de discuri americane, Sony, Universal şi Warner, care au colaborat cu Johnny Hallyday pe parcursul carierei sale. Ulterior, Bank of America a demisionat din calitatea sa de administrator, însă continuă să conducă acel fond în aşteptarea desemnării succesorului său.

O audiere este prevăzută pe 22 ianuarie în California pentru a studia solicitarea formulată de bancă. Dacă justiţia americană ordonă transferul totalităţii redevenţelor în administrarea fondului, atunci acestea ar intra „într-o manieră aproape ireversibilă” (în administrarea fondului, n.r.), a considerat Tribunalul de Primă Instanţă din Paris. David Hallyday şi Laetitia Smet s-ar afla, atunci, în imposibilitatea „de a recupera partea succesorală pe care ar putea să o pretindă”, dacă justiţia franceză le va da dreptul la o parte din moştenirea starului. Tribunalul francez a ales totuşi să îngheţe doar 37,5% din redevenţe, nu 75% cât ceruseră iniţial reclamanţii. Acest procent corespunde părţii ereditare pe care o pretind cei doi moştenitori – 18,75% fiecare – din averea tatălui lor. Avocaţii părţilor nu au dorit să facă declaraţii după anunţarea acestei decizii.

În aprilie, justiţia franceză a ordonat îngheţarea unei părţi a bunurilor deţinute de Johnny Hallyday, în special a proprietăţilor sale imobiliare de pe teritoriul Franţei, la cererea celor doi copii mai mari ai starului rock.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?