Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Vaslui: Campanie de donare de sânge, iniţiată de un tânăr costumat în Moş Crăciun

Un tânăr din Vaslui care, de mai mulţi ani, este implicat în campanii sociale şi se costumează în Moş Crăciun, mergând la copii cu daruri, a donat, miercuri dimineaţă, sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine Bârlad, în cadrul campaniei iniţiate de el, „Eroi pentru o VIAŢĂ”.

Costumat în Moş Crăciun, tânărul a mers la centrul bârlădean însoţit de mai mulţi cunoscuţi care s-au alăturat campaniei, aceştia urmând să doneze tichetele pe care le vor primi unor familii nevoiaşe. „De câţiva ani, împreună cu persoanele apropiate, am încercat să le facem mici bucurii de Crăciun copiilor care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse. Anul acesta ne-am gândit să facem această campanie de donare de sânge, deoarece aşa ajutăm de două ori: o dată pe cei care au nevoie de sânge şi apoi pe cei care vor beneficia de bonurile valorice pe care le vom primi”, a declarat tânărul.

În perioada următoare, el va mai organiza o serie de campanii de ajutorare a copiilor defavorizaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?