Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Unul dintre principalele ingrediente ale sticlei este produs în supernove

Dioxidul de siliciu (SiO2), unul dintre cei mai comuni compuşi chimici de pe Pământ, este produs în supernove, conform unei descoperiri realizate cu ajutorul telescopului spaţial Spitzer, aparţinând NASA, descoperire care reconfirmă faptul că o mare parte din elementele chimice care formează Pământul şi toate formele de viaţă, inclusiv oamenii, a fost cândva produse în furnalul unor stele care au explodat, fiind astfel împrăştiată în spaţiu. Oriunde ne-am uita este posibil să vedem ceva ce are în componenţă dioxid de siliciu. Un compus major în multe dintre tipurile de roci de pe Pământ, dioxidul de siliciu este folosit în procese industriale, alături de nisip şi pietriş, pentru a obţine mixturi asfaltice şi beton.

Una dintre formele de agregare ale dioxidului de siliciu, cuarţul, este un compus principal în nisipul de pe plajele planetei. De asemenea, dioxidul de siliciu este unul din ingredientele principale ale sticlei, inclusiv pentru producerea fibrei de sticlă. În plus, o mare parte din siliconul folosit în dispozitivele electronice moderne este extras din dioxidul de siliciu.

În total dioxidul de siliciu reprezintă aproximativ 60% din crusta terestră. Faptul că este atât de răspândit pe Pământ nu este deloc surprinzător dacă ţinem cont de faptul că acest compus chimic a fost găsit mai pretutindeni în Univers şi intră şi în componenţa meteoriţilor din Sistemul Solar, numeroşi astfel de bolovani cosmici bombardând intens Pământul după formarea planetei, bombardament care continuă şi în prezent la o scară mult mai redusă.

În noul studiu a fost raportată descoperirea de dioxid de siliciu printre rămăşiţele a două supernove, Cassiopeia A şi G54.1+0.3. O supernovă este explozia unei stele mult mai masive decât Soarele, care rămâne fără combustibil de fuziune în nucleul său (fără hidrogen şi heliu). Odată ce reacţia de fuziune încetează, nucleul stelei se prăbuşeşte în sine şi produce o explozie ce este catalogată drept una dintre cele mai puternice din Univers, explozie în care fuzionează atomi şi se produc elemente „grele”, aşa cum este sulful, calciul, siliciul sau fierul etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?