Cu fiecare caz pe care îl descopăr încerc să pun cumva umărul și să schimb ceva în poveste. Vreau să creionăm împreună o altă copilărie, în unele familii ne este imposibil să putem schimba totul în bine, dar nicicând nu vom renunța să încercăm. O țară ieșită din comunism, o țară săracă, o țară fără educație dă acum, după ani și ani, noi generații de copii fără educație, de adulți care nu au nici cele patru clase, de noi familii fără orizont.
Încerc, alături de la voluntarii Asociației Hope and Love for Life, să mai aducem o brumă de speranță în viața și casele lor. Ce ne dorim să reușim prin tot efortul depus?! Să schimbăm percepția despre educație, despre importanța școlii în viața lor, despre importanța educației pentru adultul ce va deveni mâine. Nu o spun cu superioritate, din aroganță sau în ideea de judeca pe cineva, dar România este o țară care dă an de an analfabeți funcțional. Toate aceste situații sunt cauzate de sărăcie, lipsa informației și dezinteresul celor care reprezintă comunitățile locale. Mi-aș dori să existe programe speciale de monitorizare a copiilor, de ajutorare a lor și de susținere în școli. În România, școala este gratuită teoretic. Realitatea ne contrazice, iar cei săraci sunt țintuiți în sărăcie și departe de educație. Zilele trecute, am fost la două dintre familiile defavorizate ale României. Astăzi vă voi povesti cazul lui Marius, al doilea, cazul a 7 frați, într-o ediție viitoare, datorită complexității lui.
Cazul lui Marius vi l-am relatat pe 18 octombrie. Este copilul Elenei Iordache, femeia care a murit înghețată într-o pădure de pe raza comunei Poiana Cristei, în octombrie 2015, la fel ca sora ei și două nepoate.
Marius își trăiește copilăria printre pietre, copaci și o brumă de speranță. Nu știe cum este să se trezească dimineața cu zâmbetul mamei, nu știe cum este să fie îmbrățișat atunci când se lovește, nu știe cum este să spui mamă și să îți treacă orice durere.… Multe lucruri nu le va ști, dar atât cât ne este dat să schimbăm în copilăria lui, vom schimba. Ieri a fost ziua lui, a împlinit 5 anișori!
Marius este în prezent crescut la Poiana Cristei de tată, Traian Văsâi, de bunica paternă și unchii din partea tatălui. Este un copil normal, este un copil al unei Românii care nu ne mai surprinde, un copil fără copilărie, un copil pentru care noțiunea de “a zâmbi” este la fel de departe ca și mama lui care îl veghează din ceruri. Este crescut cu dragoste, dar lipsurile familiei sunt mai presus decât grija și surâsul celui mic.
Ne-am propus încă de când l-am cunoscut să ne întoarcem la el, să îi fim “mame” pentru câteva ore, să schimbam ceva în povestea lui. Ne-am pus la drum încărcați de daruri, de jucării, de bucurie. Eu îi știam povestea, voluntarii care mi-au venit alături o știau din paginile ziarului…. își doreau cumva să-l găsească puțin mai bine, să-l găsească copil cu “grijile” copilăriei.
Am găsit un copil trist, un copil fără zâmbet, un copil fără copilărie. Acum mai mult decât data trecută l-am găsit și mai trist. Bunica este internată în spital, dorul de ea l-a făcut să fie și împovărat de gânduri și singurătate.
I-am spus că am venit să îi aducem daruri, că vom sta alături de el cât își va dori el. Am găsit un copil trist, am lăsat un copil vesel, iar pentru asta se fac “vinovați” oamenii cu suflet mare, oameni care dăruiesc din puținul lor pentru a schimba destine, pentru a rescrie paginile copilăriei pentru copiii săraci ai unei Românii prea mândră. I-am cântat “La mulți ani!”, i-am dus tort, bucurie și dragoste… Și i-am dăruit un portret al mamei, pentru că prima oară când l-am vizitat nu avea nicio poză cu ea, nicio amintire care să-i rămână întipărită în memorie. L-am dus, pentru câteva clipe, pe tărâmul magic al copilăriei, pe tărâmul copiiilor noștri…
Un cititor al ziarului ne-a donat o bicicletă, de care Marius s-a bucurat enorm. Mulțumim domnului Nicolae Băjenaru, de la ISU Vrancea!
Mame, femei sau pur și simplu oameni au donat jucării, hăinuțe, încălțăminte, alimente, dulciuri…. Nu știm dacă am reușit să îi fim pentru câteva clipe “mame”, dar cu siguranță am reușit să îi fim prietene, am reușit să îi aducem bucurie și să îi furăm zâmbete.
Marius, copilul fără mamă și fără copilărie, va rămâne în lista noastră, a asociației, pentru suport moral și financiar. Îi vom sprijini creșterea, îi vom urmări evoluția și îi vom încuraja pașii spre educație, spre școală, spre viață. Îi vom fi mame aici, îl vom veghea din umbră și îi vom vorbi de fiecare dată despre mama lui înger. El va deveni un adult educat, un adult cu școală, un adult al altei Românii. Un adult care va trăi alături de copilul tău!
Se spune că viața o ai așa cum ți-o faci…poate, poate chiar este așa când ai din ce să o faci. Când nu ai nimic, nu poți să construiești prea mult, dar el încă nu știe cum este să ai mai mult, cum este să visezi, să desenezi…să ai copilărie!
Îi doresc să fie mai bine, să crească mai puternic și să știe că este vegheat mereu de mama lui, de mama lui înger! Iar că noi, vom încerca să îi rămânem alături și să scriem împreună prin anii copilăriei!
La mulți ani, copil lumină! Să fii sănătos, să îți scrii povestea mai frumos decât ți-a fost dat și să nu uiți nicicând că doar visând poți desena printre nori alături de mama ta care îți este înger!
Mulțumesc pentru implicare, pentru dăruire și pentru că ați început să îi schimbați paginile copilăriei. Mă înclin cu recunoștință!
