Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

BNR limitează gradul de îndatorare: 40% din venitul net pentru creditele în lei şi 20% pentru valută

Nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei şi 20% la cele în valută începând din 1 ianuarie 2019, în timp ce pentru pentru creditele aferente achiziţionării primei locuinţe rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale, potrivit Regulamentului pentru modificarea condiţiilor de creditare aprobat, miercuri, de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Noile limite se vor aplica din 1 ianuarie 2019.

„Consiliul de Administraţie al BNR a adoptat astăzi, 17 octombrie a.c., Regulamentul pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, cu modificările şi completările ulterioare. Conform noilor prevederi, nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei şi 20% la cele în valută. Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a obligaţiilor totale lunare de plată raportate la venitul net lunar. Rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale pentru creditele aferente achiziţionării primei locuinţe ce urmează a fi ocupată de debitor. Regulamentul se aplică atât instituţiilor bancare, cât şi IFN”, se arată într-un comunicat al băncii centrale remis AGERPRES.

Toate solicitările de credit formulate înainte de 1 ianuarie 2019, inclusiv cele aferente unor programe guvernamentale adresate clienţilor persoane fizice, precum programul Prima Casă, se soluţionează pe baza reglementării de la momentul depunerii cererii la bancă, chiar dacă acordarea creditului are loc după 1 ianuarie 2019. De asemenea, creditele acordate exclusiv în scopul rambursării datoriilor aferente creditelor contractate anterior intrării în vigoare a proiectului de regulament sunt exceptate de la noile cerinţe privind gradul de îndatorare. Acest lucru nu este valabil, însă, pentru refinanţările ce presupun şi acordarea unui credit suplimentar celui/celor existent(e).

Banca centrală oferă şi un exemplu cu privire la impactul noului regulament asupra nivelului ratelor maxime contractate de debitori. Astfel, pentru o persoană cu un venit net de 3.000 de lei, rata lunară maximă este de 1.413 lei până la 31 decembrie 2018, urmând ca de la 1 ianuarie 2019 să nu depăşească 1.200 de lei. În cazul unei gospodării formate din doi adulţi şi doi copii, cu venituri totale de 5.000 lei net lunar, rata maximă va fi de 2.000 de lei din ianuarie anul viitor, faţă de 1.996 lei în prezent. În ceea ce priveşte îndatorarea la nivel individual pe segmentul creditelor ipotecare, media pieţei până la 31 decembrie este de 47% urmând ca, după 1 ianuarie, să scadă la 40% (45% pentru prima locuinţă). De asemenea, la creditele de consum, gradul de îndatorare la nivel individual este de 45% urmând să se reducă la 40% din 2019.

Potrivit BNR, unul dintre obiectivele urmărite la modificarea Regulamentului este simplificarea accesului la credite al persoanelor fizice şi consolidarea creşterii sustenabile a activităţii de creditare în condiţiile în care, conform noii metodologii de calcul, nivelul creditului şi al ratelor aferente va putea fi stabilit uşor de orice solicitant. Un alt obiectiv este protejarea populaţiei cu venituri medii şi cu venituri sub valorile medii în sensul îmbunătăţirii capacităţii de plată, pentru creditare sănătoasă.

Totodată, comunicatul băncii centrale arată că este vorba şi despre facilităţi pentru creşterea sustenabilă a activităţii de creditare a populaţiei în sensul în care vor exista reguli mai permisive pentru achiziţionarea primei locuinţe ce urmează a fi ocupată de debitor, iar limita gradului de îndatorare nu se aplică pentru maxim 15% din portofoliul de credite noi destinate persoanelor fizice, la nivelul fiecărui creditor. De asemenea, va fi redusă birocraţia bancară pentru acordarea unei credit.

Măsuri similare de ordin prudenţial au fost adoptate deja în alte ţări cum ar fi Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania, Cehia, se precizează în comunicatul Băncii Naţionale a României.

 

Continuarea pe https://bit.ly/2Cnw2kk

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?