Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: „Lutul și semințele educației“ la Liceul Eremia Grigorescu Mărășești

Ziua Mondială a Educației 2018 a fost marcată în cadrul unei activități interactive, desfășurată în Centrul de Documentare și Informare al Liceului Tehnologic Eremia Grigorescu din Mărășești. Astfel, în cadrul Proiectului de Activitate Extracurriculară în Centrul de Documentare și Informare World Teacher’ Day, elevii clasei a V-a, sub coodonarea prof. documentarist Anamaria Zaharia și a prof. de limba și literatura engleză Daniela Iacob, au participat la o activitate care a avut drept scop declarat familiarizarea elevilor cu semnificația zilei de 5 octombrie, evidenţierea rolului dascălilor în dezvoltarea noilor generaţii şi recunoaşterea meritelor acestora în formarea culturii, valorilor şi moralei unei societăţi.

Obiectivele activității desfășurate s-au axat pe identificarea de către elevi a semnificaţiei zilei de 5 octombrie – Ziua Mondială a Educației, argumentarea de către aceștia a dreptului la educaţie, conștientizarea  importanţei educaţiei pentru viitorul lor, dar și descoperirea educaţiei ca „meserie” a lor, iar şcoala ca centrul activităţii lor sociale.

Elevii au participat în echipe la realizarea unor postere care au reunit mesajul lor de Ziua Mondială a Educației, suprinzând cu finețe și candoare specifică vârstei lor însemnătatea unei bune educații, dar și a unui bun educator. ”Activitatea desfășurată ține să ne reamintească faptul că o educație de calitate reprezintă cheia unei reușite profesionale și sociale. Educaţia face parte din viaţa de zi cu zi a fiecărui om, de aceea noi, cadrele didactice, trebuie să insuflăm acestor viitori adulți dragostea pentru cunoaştere, educaţie, autoeducaţie, cultivarea respectului pentru cei care oferă educaţia, adică dascălii, fie ei educatori, învăţători sau profesori. Noi, dascălii și dăscălițele, suntem cei care sădim sămânța cunoașterii în elevii noștri. Iar dacă semințele sădite de noi au lut bun de prins rădăcini, peste ani vom regăsi păduri și lanuri, crânguri și livezi ale cunoașterii și educației în mințile și în sufletele celor care ne-au fost cândva elevi”.

La mulți ani, dascăli și dăscălițe! Mulți ani cu sănătate și bucurii de suflet”

 

Anamaria Florina Zaharia, Liceul Tehnologic Eremia Grigorescu Mărășești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?