Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Handbal, Liga Națională – Un meci pentru victorie și spectacol sportiv de calitate!

          CSM Focșani 2007 vine la prima întâlnire cu publicul în etapa a doua a campionatului, din postura echipei care a câștigat într-o manieră convingătoare în prima rundă, la Făgăraș. În Polivalentă focșănenii vor întâlni, astăzi (sâmbătă), de la ora 18,30, recent invitata să joace în Liga Națională, Universitatea Cluj-Napoca. Clujenii au participat la barajul pentru promovare, dar nu au ocupat locul promovabil. Primul lor contact cu Liga a fost cu o promovată, Știința Bacău, de care au fost întrecuți pe teren propriu, ceea ce spune suficient de multe despre ceea ce poate în acest moment Universitatea. La Focșani, pentru clujeni nu ar putea fi altfel decât a fost la ei acasă în prima etapă. Între cele două combatante ce se vor afla astăzi față în față în Sala Polivalentă este o distanță valorică greu de surmontat de oaspeți care și-au asumat, de altfel, starea de outsideri atunci când au acceptat invitația de a se afla între primele 14 echipe ale handbalului masculin din România. Chiar și așa, Universitatea va veni la Focșani pentru a juca atât de bine cât poate și a încerca să speculeze o eventuală deconcentrare a focșănenilor.

Gazdele au însă de îndeplinit un obiectiv ce presupune înainte de orice câștigarea jocurilor cu formațiile apreciate ca mai puțin competitive decât ele, așa cum sunt nou promovatele. De aceea, cred, Popovici, Ragea – ca să-i numesc întâi pe căpitani, și colegii lor, vor lua foarte în serios meciul de astăzi și vor câștiga fără a da emoții formidabilului lor public. Toți jucătorii – cu excepția lui Eros, încă în refacere – sunt buni de joc și vor oferi, cu siguranță, pe lângă victorie – și un bun spectacol handbalistic.

          Partida va arbitrată de constănțenii Ionuț Ghiță și Sebastian Topliceanu iar observator va fi Viorel Vicea, din București.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?