Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

GALERIE FOTO: Luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea, locul 12 la Cupa structurilor speciale de intervenție

Cupa structurilor speciale de intervenție – ediția 2018

Echipa de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a participat la competiție în perioada 10-14 septembrie.

O echipă formată din patru luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea se află printre cele 51 de echipe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații care au concurat într-o competiție care le-a testat abilitățile de intervenție, rezistența fizică și psihică și capacitatea de gestionare a unor situații deosebite.

Competiția, ajunsă la cea de-a cincea ediție, a fost organizată cu sprijinul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” și al Asociaței Internaționale a Polițiștilor – (IPA) Secția Română – Regiunea 2 București. Pe parcursul acesteia, luptătorii și-au testat abilitățile de intervenție în situații excepționale alături de colegi din toată țara, precum și de reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției de Frontieră, cât și din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații.

Echipele compuse din 4 membri au avut de parcurs patru probe, care s-au desfășurat în diferite locații, printre care și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. La finalul tuturor probelor parcurse, echipa formată din luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea Vrancea s-a situat pe locul 12, din cele 51 de echipe participante. Totodată, echipa coordonată de comisar șef Damian Viorel, şeful Serviciului pentru Acţiuni Speciale, a reuşit să se claseze pe locul 7 în clasamentul grupelor SAS din țară.

Competiţia „Cupa structurilor speciale de intervenţie – ediţia 2018”, organizată de Poliţia Română, face parte din ansamblul activităţilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

 

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 14 septembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?