Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Tânăr în COMĂ profundă după ce a încercat să se spânzure; bărbat găsit SPÂNZURAT în vie

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Păunești, a ajuns în stare de inconștiență la UPU, miercuri seară, în jurul orei 22.00, după ce ar fi încercat să se spânzure. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, bărbatul prezenta comă hipoxică, suspiciune de fractură de coloană cervicală superioară, prin tentativă de suicid. Pacientul a fost internat la Terapie Intensivă.

În urma apelului prin 112, la fața locului s-a deplasat o ambulanță de la Adjud, care a chemat în sprijin un echipaj cu medic. Cadrele medicale l-au găsit pe bărbat în stare gravă, fiind inconștient. Bărbatul a fost resuscitat și transportat la spital. Medicii spun că pacientul prezenta decerebrare, iar șansele sale de supraviețuire erau minime. Acesta se află în continuare în comă profundă și respiră artificial. Potrivit polițiștilor, un echipaj de poliție s-a deplasat la domiciliul acestuia, ca urmare a unui apel prin 112 care anunța că un bărbat ar fi încercat să se spânzure în una din anexele locuinței. Familia a fost cea care l-a găsit și o rudă a tăiat funia.

De asemenea, un alt bărbat, de 53 de ani, a fost găsit joi după-amiază spânzurat în vie, pe raza comunei Nănești. „În jurul orei 13.10 (n.r. joi), prin apel 112, o persoană a sesizat că un bărbat ar fi fost găsit spânzurat într-o cultură de viță de vie, pe raza comunei Nănești. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, ne-a declarat agent șef adjunct Paula Enache, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea. Persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 53 de ani, din satul Călienii Noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?