Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

O nouă acuzaţie de agresiune sexuală depusă la Los Angeles contra lui Kevin Spacey

Kevin Spacey face obiectul unei noi acuzaţii de agresiune sexuală, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al procuraturii din Los Angeles, la câteva luni după primul dosar depus în oraşul din California împotriva actorului american vizat de o serie de alte plângeri. ”Un caz de agresiune sexuală care îl vizează pe Kevin Spacey a fost transmis ieri (21 august) la biroul nostru de departamentul şerifului din Los Angeles. Acesta se află în curs de examinare”, a precizat Greg Risling, purtător de cuvânt al procuraturii.

O altă anchetă a fost deschisă în luna aprilie a acestui an în urma unei plângeri privind o presupusă agresiune care ar fi avut loc în 1992, în care a fost implicat un bărbat, potrivit presei americane. Risling nu a oferit mai multe detalii cu privire la această nouă acuzaţie sau la cea anterioară limitându-se la a afirma că primul dosar este încă „în curs de examinare”. După apariţia în spaţiul public a mai multor acuzaţii formulate împotriva lui Kevin Spacey, Netflix a decis să îl concedieze din ultimul sezon al serialului „House Of Cards” unde deţinea rolul principal, iar regizorul Ridley Scott a eliminat toate scenele cu el din filmul „All The Money In The World”, ale cărui filmări erau deja încheiate. Christopher Plummer a preluat rolul jucat de Kevin Spacey, scenele respective au fost filmate încă o dată, iar pelicula a fost în cele din urmă lansată în cinematografe.

Anul trecut, actorul Anthony Rapp l-a acuzat pe Kevin Spacey de hărţuire sexuală. Acesta a povestit presei că Spacey, la acea vreme în vârstă de 26 de ani, s-ar fi năpustit asupra lui în timpul unei petreceri în apartamentul său din Manhattan. Rapp, care avea 14 ani, a spus că a reuşit să scape şi s-a refugiat în toaletă. Într-o declaraţie oficială dată publicităţii după acele acuzaţii, Kevin Spacey a anunţat public că este homosexual şi a spus că nu îşi aminteşte cu exactitate acel incident. Cariera lui Kevin Spacey, recompensat cu două premii Oscar pentru rolurile sale din ”Usual Suspects” (1995) şi ”American Beauty” (1999), a fost în cădere liberă după acuzaţiile care i-au fost aduse. Un film care îl are cap de afiş pe actorul în vârstă de 59 de ani, ”Billionaire Boys Club”, a avut un debut catastrofal în box-office-ul nord-american weekendul trecut aducând venituri de doar câteva sute dolari de dolari.

În luna noiembrie a anului trecut în Los Angeles, procurorul Jackie Lacey din Los Angeles a anunţat crearea unei celule speciale pentru investigarea valului de plângeri de abuz sexual aduse împotriva unor nume mari de la Hollywood în urma dezvăluirilor din jurul producătorului decăzut Harvey Weinstein, acuzat de comportament sexual inadecvat, inclusiv de viol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?