Ediția: Miercuri 5 iunie 2024. Nr. 6642
Ediția: Miercuri 5 iunie 2024. Nr. 6642

Galerie foto: Clubul Bawary, distracţie de cinci stele!


Cel mai luxos club din zona Moldovei și-a deschis porțile la Focșani, cu o petrecere incediară, dată în cinstea invitaților. Evenimentul a avut loc vineri seara.
Sutele de persoane care au participat la eveniment au apreciat în egală măsură atât muzica bună care a răsunat până în zori, cât și decorurile exclusiviste ale Clubului Bawary. Adrian Eftimie și cei de la Deepside Deejays au fost invitații serii, ei asigurând distracția celor prezenți, iar dansatorii de la Taboo Boys and Girls au încins atmosfera. Membrii trupei au încântat privirile invitaților cu mișcări lascive, dar și prin costumațiile inedite, tematica serii fiind „Îngeri și demoni”. S-a dansat până în zori, alături de vedetele prezente la eveniment. „Clubul Bawary arată incredibil de bine! Sunetul este foarte bun, iar oamenii sunt foarte numeroși și știu să se distreze! Clubul arată mult mai bine față de multe alte cluburi din alte orașe mult mai mari, este ireproșabil! Noi am cântat prin foarte multe cluburi, din toată țara, și pot să spun că este unul dintre cele mai frumoase cluburi  din țară! Dacă ar fi să îl pun într-un clasament, cu siguranță ar fi în top cinci! Cu siguranță vom mai veni să cântăm aici, dacă vom fi chemați. Este o plăcere să cânți în acest club”, ne-a spus Răzvan de la Deepside Deejays.
Sâmbătă seara, buna dispoziție și distracția au fost asigurate de DJ Yaang, de la KISS KISS IN THE MIX, dar și de Taboo Boys and Girls.
Reprezentanții Clubului Bawary promit că în fiecare week-end vor fi organizate petreceri incediare, cu invitați de seamă!

24 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?