Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Atletism: Excepțional! Claudia Prisecaru, CAMPIOANĂ BALCANICĂ la senioare!

Campionatul Balcanic de Atletism de la Stara Zagora, din Bulgaria, din zilele de 21 și 22 iulie, avea pentru atleta focșăneană Claudia Prisecaru două mize: câștigarea titlului de campioană la senioare, în premieră pentru sportiva de la CSM Focșani 2007, componentă a Lotului Olimpic de Tineret al României, și realizarea baremului pentru participarea la Campionatul European de seniori de la Berlin din 7-12 august.

Claudia a devenit campionă balcanică într-o manieră impresionantă, la capătul unei curse în care, în ultimele două tururi, și-a lăsat cu șase secunde în urmă principala urmăritoare. Altfel spus, a cam alergat de una singură, în condițiile în care, pentru obținerea timpului pentru barem avea nevoie de concurență puternică. Nu s-a întâmplat, însă, ce și-a dorit, deși adversara directă, turcoaica Sumeyye Erol, avea în acest an un rezultat mult mai bun decât al său: 9:56,19 față de 10:22,00! În finala de la Stara Zagora, pentru Sumeyye Erol cronometrul s-a oprit la 10:11,78, în timp ce Claudia a coborât la 10:05,89, cu peste 11 secunde mai puțin decât cel mai bun timp al său din acest an, reușit tot într-un concurs internațional, la Minsk, unde a făcut parte din selecționata Balcanilor în patrulaterul cu Belarus, Ucraina și Tările Baltice.

Pentru încadrarea în baremul pentru eruopene, Claudia mai are de coborât timpul cu încă peste 10 secunde. Are talentul, potențialul necesar, așa cum a arătat anul trecut la Campioantul European de tineret când și-a doborât de două ori, în două zile, cu câte 10 secunde, propriul record la 3000 metri obstacole, în condițiile unei concurențe foarte ridicate. Până la Campionatul European de la Berlin, mai este o competiție de vârf – Campionatul național de senioare, din 26-27 iulie, unde va alerga din nou pentru titlu și barem.

După titlul câștigat la Stara Zagora, Claudia mi-a spus că va încerca și la Naționale să facă baremul și că a căpătat mai mult curaj după cursa de la Balcaniadă! Cred ca dacă va porni în cursă cu încrederea că poate, cu sprijinul antrenorului ei de la lot, profesorul Cristian Orza, va obține timpul pentru Campionatul European, un jalon important pentru îndeplinirea obiectivului de participare la Jocurile Olimpice de la Tokyo!

Pe primele 3 locuri la 3000 metri obstacole la Jocurile Balcanice de senioare s-au clasat Claudia Prisecaru, cu 10:05,89, Sumeyye Erol Turcia, cu 10:11,78 și Lara Ontl, Croația, cu 11:18,83.

Ceilați atleți vrânceni participanți al Balcaniadă au avut următoarele rezultate: George Zaharia, locul 2, și vicecampion balcanic la suliță, cu 57,92 m; Vlad Dulcescu, locul 7 la 400 metri garduri, cu 53,72 secunde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?