Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Crucea Roșie, 142 de ani de activitate neîntreruptă


De 142 de ani, generațiile de voluntari ai Crucii Roșii, ghidați de principiul umanității, au fost prezenți acolo unde oamenii au avut cea mai mare nevoie. Din 1876, Crucea Roșie Română s-a aflat mereu în prima linie a asistenței umanitare, oriunde pentru oricine. Astăzi, Crucea Roșie își reafirmă angajamentul față de umanitate: ameliorarea suferinței umane, protejarea demnității și a vieții, răspunsul prompt în situații de urgențe. (…)
În anul în care comemorăm 100 de ani de la desăvârșirea statului național român, Crucea Roșie aduce un omagiu, celor care s-au aflat la conducerea organizației de-a lungul istoriei sale. Sprijinul, viziunea, dar mai ales devotamentul acestora față de valorile umanitare, au făcut ca organizația să dăinuie mai bine de un secol și să devină, de la an la an, mai puternică și mai capabilă să facă față nevoilor comunității.
În cei 142 de ani de activitate neîntreruptă, Crucea Roșie Română a fost condusă de 22 de președinți, personalități de seamă ale istoriei țării noastre, medici iluștri, profesori, istorici. Fondatorul și primul președinte al organizației a fost Prințul Dimitrie Ghica, urmat la conducere de George Gr. Cantacuzino, Ion Kalinderu și nu în ultimul rând de Alexandru Marghiloman, cel care a coordonat activitatea Crucii Roșii în timpul Marii Uniri din 1918.
O sută de ani de Românie Unită a adus alături de Crucea Roșie alte personalități ale vremii care și-au legat destinele de activitatea noastră umanitară: Alexandru Constantinescu, Gheorghe Balș, Ion Costinescu, Nicolae Pârvulescu, Constanța Crăciun, Acad. prof. Vasile Mârza, Octavian Belea, Radu Rusescu, Anton Moisescu, Gral. Mihai Burcă, Gral. Constantin Burada, IPS. Prof. Dr. Nifon Mihăiță, Mihaela Geoană.
Începând din anul 2015, Crucea Roșie Română are ca președinte pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, continuând o tradiție istorică începută de Regina Elisabeta, Regina Maria și Regina Elena. „În Anul Centenarului, onorăm contribuția voluntară, în Primul Război Mondial, a femeilor infirmiere ale Crucii Roșii din România. La acea vreme, Regina Maria a creat sistemul de ambulanțe și s-a alăturat Crucii Roșii cu dăruire și curaj în acțiunile de ajutorare a răniților. Astăzi, toți ce prezenți aici, precum și miile de voluntari din organizația noastră suntem mândri de a continua să servim, în fiecare zi, Principiile Crucii Roșii, a declarat Majestatea Sa Margareta, Președintele Crucii Roșii Române. „Astăzi, 4 iulie 2018, când sărbătorim aniversarea a 142 de ani de la înființare, Crucea Roșie Română mulțumește voluntarilor și tuturor celor care îi sunt alături și îi invită să îi rămână alături, pentru că doar uniți putem duce mai departe misiunea pentru umanitate”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Directorul Crucii Roșii Române.
Datorită legăturilor strânse ale filialelor și subfilialelor Crucii Roșii cu populația locală, reușim să înțelegem și să ne adaptăm nevoile oamenilor. Astfel, am ajuns să sprijinim an de an aproximativ 500 000 de persoane, doar cu ajutorul celor 6600 de voluntari și 380 de angajați. Crucea Roșie Română continuă să dezvolte activități care cresc reziliența comunităților în fața situațiilor de urgență, campanii de educație în comunitățile locale adaptate nevoilor specifice acestora și contribuie la perfecționarea personalului și a voluntarilor săi.
Raportul de activitate al Crucii Roșii Române este dovada muncii noastre umanitare din anul 2017: https://crucearosie.ro/centru-de-resurse/raport-anual/

Davidean Rodica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?