Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Accident provocat de un șofer de 16 ani, care a fugit de la fața locului


La data de 22 iunie a.c., ora 19.15, polițiștii din cadrul Postului de  poliție Slobozia Bradului au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier al cărui autor a fugit de la fața locului.
În urma cercetărilor s-a stabilit că un minor de 16 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DC 184 în localitatea Valea Beciului, comuna Slobozia Bradului, fără a avea permis de conducere, a pierdut controlul volanului din cauza carosabilului acoperit cu apă și a intrat în șanțul de pe marginea drumului. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unui tânăr de 19 ani, pasager în autoturism, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
Continuând verificările polițiștii au stabilit că autoturismul îi fusese încredințat minorului de proprietarul acestuia, un tânăr de 19 ani din localitate și care cunoștea că minorul nu deține permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 24 iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?