Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Aproape 500 de elevi au contestat rezultatele obținute la Evaluarea Națională; cei mai mulți au fost nemulțumiți de notele de la română


494 de absolvenți de clasa VIII-a s-au considerat nedreptățiți de notele primite în urma corectării tezelor la Evaluarea Națională. Cei mai mulți dintre aceștia, 312, au contestat notele obținute la limba română, iar 182 pe cele de la matematică. Încă de la afișarea rezultatelor, copiii și părinții lor s-au arătat nemulțumiți de notele obținute la limba și literatura română, cu atât mai mult cu cât, la ieșirea din examen, cei mai mulți dintre ei au spus că subiectele au fost accesibile. „Subiectele la matematică au fot grele și știam ce notă o să obțin, dar la română am luat mai puțin cu aproape două puncte și voi face contestație”, ne-a spus dezamăgită o elevă de la Școala „Ion Basgan”, după ce au fost afișate notele inițiale.
Chiar și profesoara Teodora Bentz, inspector școlar de limba română, declara la finalul examenului că subiectele au fost frumoase. Aceasta explică avalanșa de contestații de la limba română, fiind nemulțumiți de note atât elevii cât și părinții, prin rigurozitatea excesivă a corectorilor, dar și printr-un grad de subiectivitate pe care literatura îl permite până într-un punct. „Dezamăgirea vine cred de la literatură, altfel nu aș putea explica rigurozitatea profesorilor corectori. Copiii au putut fi depunctați pentru redactare, pentru faptul că nu au avut compunerile aspectul dorit, dar nu și pentru conținut. Credem că a fost o perspectivă exigentă care a afectat și conținutul. Noi, profesorii din Vrancea, am tot analizat baremul și ar trebui să fie note cu cel puțin 50-70 de sutimi mai mari”, ne-a spus profesoara Teodora Bentz.
Trebuie cunoscut faptul că lucrările, în urma contestațiilor, vor fi corectate într-un alt centru de corectură decât cel unde au fost punctate inițial.
Reamintim că, la primul subiect, elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat șase cerințe pe baza unui text la prima vedere și au avut de redactat o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să argumenteze apartenența la genul epic a textului dat. Textul a fost selectat din romanul „Inocenții” al Ioanei Pârvulescu. La al doilea subiect, elevii au primit tot un text la prima vedere, cu șase cerințe, și au avut de redactat o narațiune de 150-200 de cuvinte în care să relateze o întâmplare petrecută într-o cetate. Fragmentul pe baza căruia elevii aveau de rezolvat probleme de înțelegere a textului și de gramatică a fost selectat din revista National Geographic, fiind descrisă Cetatea Alba Carolina.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 23 iunie. Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a, față de 75% cât a fost în anii trecuți. În perioada următoare vor avea loc numeroase întâlniri între elevi, părinți și diriginți pentru o bună consiliere a celor din urmă despre cum trebuie să completeze corect fișele cu opțiunile pentru a putea intra la liceul dorit. În perioada 29 iunie-3 iulie, absolvenții de gimnaziu și părinții acestora vor completa opțiunile în fișele de înscriere, asistați de diriginți. Cei care doresc să participe la admitere în alt județ vor completa fișele de înscriere conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Admitere. În intervalul 30 iunie – 4 iulie 2018, candidații și părinții vor verifica fișele editate de calculator și vor corecta eventualele greșeli din baza de date.
Repartizarea computerizată și admiterea în învățământul liceal de stat a candidaților din seria curentă și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2018-2019, va avea loc pe 9 iulie. În intervalul 10-13 iulie va avea loc depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații. Prima etapă de admitere în învățământul liceal se va încheia pe 18 iulie, când începe cea de a doua etapă de admitere în învățământul profesional și liceal de stat, care se întinde până pe 7 septembrie, potrivit calendarului emis de MEN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?