Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

GALERIE FOTO: Sute de elevi, premiați la mai multe discipline pentru performanțele obținute la concursuri și olimpiade școlare


Sute de elevi care au avut rezultate de excepție la concursurile și olimpiadele școlare, desfășurate în timpul anului școlar care tocmai se încheie, au fost premiați de inspectorii de specialitate, în prezența profesorilor coordonatori și a părinților care i-au susținut. Ieri au fost premiați elevii cu rezultate la disciplinele socio-umane și istorie, la Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia, iar la sediul IȘJ au avut loc, pe tot parcursul zilei, premierea elevilor cu rezultate la engleză, franceză, spaniolă, italiană și fizică. Totodată au fost premiați și profesorii coordonatori.
Alături de elevii premiați la disciplinele socio-umane și istorie a fost și conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea (IȘJ), care a ținut să-i felicite. „În numele IȘJ Vrancea vă transmit toate aprecierile și felicitările, dragi tineri. Motivul pentru care ne aflăm azi (ieri), aici, sunteți voi. În ceea ce privește disciplinele socio-umane, sunteți cei mai buni dintre cei mai buni. Vă felicităm pentru asta și știm că în spatele unor bucăți de hârtie, fie ele și colorate, stă o muncă asiduă de ani de zile, o pasiune chiar pentru care vă felicităm și vă ținem pumnii, astfel încât mai departe să reiterați succesul de astăzi. Nu uităm însă, că în spatele vostru se află întotdeauna domnii profesori, colegii noștri, pe care îi felicităm din toată inima pentru ceea ce fac în fiecare zi cu voi și nu numai cu voi și, de asemenea, dincolo de dumnealor se află și părinții voștri, care vă susțin necondiționat zi și noapte. Iată că voi sunteți produs al mai multor factori, care concurează, astfel încât să avem astăzi niște tineri responsabili și de succes. Vă urez, în continuare, toate cele bune și mai mare în anul școlar următor, iar celor de clasa XII-a , dacă sunt printre voi, mult succes la examenul național de bacalaureat și, firește, la admiterea la facultate. Felicitările noastre cele mai înalte, mult succes pe mai departe”, a fost mesajul profesoarei Lauriana Ailincuței, inspector școlar general.
Și adjunctul IȘJ a vrut să îi felicite pe cei mai buni dintre elevi. „Un eveniment important pentru voi, un eveniment important pentru noi, fiindcă munca depusă în anul școlar care în câteva zile se va încheia a însemnat aceste rezultate pentru voi, dragi elevi. Așa cum spunea și doamna inspector școlar general, atât voi, elevii, cât și dumneavoastră, ai noștri colegi, profesorii, cât și părinții voștri formăm această verigă importantă. Și cum lucrurile bune se fac în timp și sunt durabile în timp, iată-ne astăzi prezenți aici. Mulțumim domnului inspector Cătălin Mocanu, care tot timpul ne ține așa în priză și alergăm de la un eveniment sau altul! Cineva mi-a spus un lucru: investițiile pe care le faceți voi de natură fizică, se pot duce pe apa Sâmbetei, Duminicii, dar investițiile pe care le faceți în calculatorul principal rămân aici tot timpul vieții. Vreau să vă mulțumesc vouă, elevilor, pentru că vă dedicați timp pentru aceste activități, colegilor profesori și familiilor voastre. Vă doresc, peste câteva zile, vacanță plăcută, să rămâneți la fel de frumoși și să fiți mândri că reprezentați județul Vrancea oriunde în țară sau în străinătate și să aveți tot timpul în suflet acea mândrie că sunteți, ați fost și veți rămâne olimpicii de seamă ai acestui județ. Vă doresc multă sănătate, vacanță plăcută și Dumnezeu să ne țină sănătoși pe toți”, a fost mesajul profesorului Aurel Șelaru.

Listele cu elevii premiați AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?