Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

ANM: Vreme în general caldă, dar și cu intervale de instabilitate atmosferică, până pe 10 iunie


Vremea estimată de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni va fi, în general, caldă în majoritatea regiunilor, dar va sta și sub semnul instabilității atmosferice, în special în primele zile din luna iunie, reiese din prognoza de specialitate, valabilă până pe 10 iunie, publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În Moldova, până la sfârșitul lunii mai, valorile termice diurne vor fi din ce în ce mai ridicate, maxime medii în jurul a 30 de grade, în ziua de 31 mai, apoi temperatura aerului va scădea spre o medie de 22 de grade în data de 3 iunie. Ulterior, un nou proces de încălzire a vremii se va concretiza prin înregistrarea unor medii ale maximelor de 27 – 28 de grade, până în data de 7 iunie, apoi vremea se va răcori, astfel încât în ultima zi a intervalului de prognoză (10 iunie), media maximelor se va situa în jurul a 24 de grade. Media temperaturilor minime va crește până spre 14 grade în data de 1 iunie, va scădea spre 8 – 9 grade în zilele de 3 și 4 iunie, pentru ca ulterior să crească spre 12 – 13 grade până în dimineața zilei de 6 iunie, după care variațiile termice nu vor fi semnificative. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în prima zi de iunie și în perioada 4 – 10 iunie.

La munte, valorile termice diurne vor marca o creștere ușoară, până la finalul lunii mai, de la 16 grade la început, până la 18 grade, în medie regională, la sfârșit. În zilele de 2 și 3 iunie, temperatura aerului va marca o scădere spre 14 grade, apoi o creștere până în jurul a 16 grade, în data de 4 iunie, după care regimul termic va fi relativ staționar până spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Același parcurs îl vor avea și mediile valorilor termice nocturne, respectiv o creștere de la 8 grade, în 28 mai, până spre 10 grade, în dimineața zilei de 1 iunie, o scădere până la 6 – 7 grade în cursul dimineților de 2 și 3 iunie, pentru ca mai apoi, să crească ușor spre 8 grade în 4 iunie. Până la sfârșitul perioadei de referință, valorile de temperatură nu vor mai prezenta ulterior variații semnificative. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în zilele de 28 și 29 mai și, aproape în fiecare zi începând cu 1 iunie, până la sfârșitul intervalului de prognoză.

Întregul articol pe https://bit.ly/2sfmF0k

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?