În perioada 11/13 mai 2018 se desfășoară la Sala „Iosif Naghiu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București cea de a XXI-a ediție a Festivalului Național al Trupelor de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”. Evenimentul este organizat de Clubul UNESCO-Adolescenții, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Teatrul de Comedie și Asociația Euro CulturArt. Din juriul acestei ediții fac parte actrița și profesorul universitar Adriana Trandafir (președintele juriului), actrița Delia Seceleanu (Teatrul de Comedie), poeta și criticul de teatru și film Gabriela Hurezean.
Festivalul „Jos Pălăria” este inițiat de maestrul George Mihăiță și este primul festival național de teatru pentru liceeni lansat după Revoluția din 1989. Gala „Salut, Adolescență!” va avea loc, în 13 mai 2018, la Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie din București, iar amfitrioni ei vor fi Dan Mircea Cipariu și Mike Godoroja.
La această ediție a festivalului participă douăzeci și două de trupe de teatru de liceeni din țară. Printre acestea se află și Trupa de Teatru Protha din Panciu. Protha este la cea de a treia participare consecutivă la acest festival. La participările precedente trupei i-au fost decernate Premiul Special al Juriului pentru spectacolul „Oscar și Tanti Roz” după Eric Emmanuel Schimdtt și Premiul pentru cea mai bună piesă pentru spectacolul „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” după Mark Hadoon.
La această ediție trupa va participa cu spectacolul „Ești un animal Viskovitz” după Alessandro Boffa, în regia lui Cătălin Sfîrloagă. Spectacolul se va juca la acest festival în avanpremieră. Din distribuția spectacolului fac parte Diana Dragnea, Marta Găuroiu, Alexandra Ghimpu, Mihaela Rusu, Ștefania Burdușa, Crina Isac, Eduard Crucianu, Robert Grigoraș, Mugurel Costel, George Cristea, Ștefan Drăgan, Alexandru Stan și Ionuț Popa.
Participarea la festival este o etapă a proiectului de educație nonformală derulat în parteneriat de Asociația Protha Panciu, Primăria Panciu, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu și Casa de Cultură „Mihai Eminescu” Panciu. Deplasarea trupei la festival fiind asigurată de Primăria Panciu ca urmare a derulării acestui proiect educațional.
Trupa Protha