Ediția: Duminică 8 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Duminică 8 Decembrie 2024. Nr 6774

De ce le este frică liberalilor de Corpul de Control al primarului Misăilă


    Conducerea Primăriei Focșani a continuat, vineri, seria informărilor prin care demontează „dezinformările lansate în spațiul public” de consilierii locali liberali. Subiectul de vineri a fost înființarea și funcționarea Serviciului Corp de Control al Primarului municipiului Focșani. Care sunt motivele care îi împing pe liberali să răspândească minciuni despre acest serviciu? Așa cum Monitorul de Vrancea a relatat, de anul trecut, inspectorii de la acest Serviciu au identificat mai multe cazuri de persoane fizice care nu au declarat corect spațiile care sunt folosite în scop comercial din apartamente sau case. Rezultatul a fost o diminuare a sumelor datorate ca impozit la bugetul local. Situația s-a schimbat după controalele efectuate iar oamenii au început să plătească sumele corecte către bugetul local. De asemenea, în toamna anului trecut au fost realizate controale la locuințele ANL, care s-au soldat cu dispoziții pentru rezilierea unui număr de 40 contracte de închiriere, inclusiv pentru un consilier local liberal. Oficialii Primăriei arată că la începutul acestui an au verificat dacă sunt respectate clauzele contractuale, în special cele referitoare la subînchirierea locuințelor către diferite persoane. În acest scop au fost făcute chiar și trei-patru verificări la locuințele unde au fost constatate nerespectări ale prevederilor din contractul de închiriere.

    „Continuăm demontarea, punct cu punct, a dezinformărilor lansate în spațiul public de către consilierii locali liberali și, de această dată, ne vom referi la toate neadevărurile și exagerările ce au ca subiect Serviciul Corp de Control al Primarului Municipiului Focșani. Desigur, acest lucru era previzibil È‹ncă de la È‹nființarea acestui departament când, È‹ntr-un cotidian local apărea exprimarea: „În noua organigramă a municipalității, aprobată de Consiliul Local Focșani, primarul Cristi Misăilă a decis să înființeze un serviciu care i se va subordona în totalitate, respectiv – Serviciul corp de control al primarului.” Ce se omite intenționat este faptul că toate structurile funcționale din primărie, direcții, servicii, birouri etc. fac parte, conform Legii 215/2001, din aparatul de specialitate al primarului, deci toate sunt subordonate primarului, nu doar Serviciul corp de control al primarului.
    Revenind la situațiile mai recente, nu mai departe de ultima ședință a Consiliului local al Municipiului Focșani, o doamnă consilier local liberal a afirmat că „în acest corp de control, căruia i se mai spune primăria mobilă a domnului primar, sunt 20 de persoane angajate acolo pentru care se cheltuiește pe lună suma de peste 1,2 milioane de lei”, È‹ncercând să acrediteze ideea că este vorba de o structură nouă, cu oameni noi și cu activități noi și care consumă o groază de bani, probabil nejustificat.
Trecând peste răfuiala cu accente foarte personale, pe care doamna respectivă o are cu această structură, este necesar să facem unele precizări de bun-simț, care să clarifice pentru toată lumea structura și atribuțiile acestui serviciu.
    În realitate, Serviciul corp de control al primarului, deși este o entitate nou înființată, prin Hotarîrea Consiliului Local numărul 106/2017, nu are atribuțiuni noi față de cele ce existau deja, în cadrul diverselor structuri ale Primăriei. Comasarea tuturor acestor activități în cadrul unei singure entități este menită a conduce la eficientizarea și coordonarea strictă a activității de control. Din punct de vedere al personalului, acesta este, în proporție de 73%, preluat din structurile existente la data constituirii serviciului și, la acest moment, serviciul funcționează cu un număr de 12 inspectori și nu 20.
    Atribuțiile acestor inspectori sunt:
– trei inspectori la compartimentul protecție civilă – nu au atribuțiuni de control (realizează acțiuni de îndrumare la toate instituțiile subordonate și activități de montare și È‹ntreținere a hidranților amplasati pe domeniul public al Municipiului Focșani);
– un inspector la compartimentul È‹nvățământ, are atribuțiuni de control numai pe această linie;
– un număr de trei inspectori realizează numai acțiuni de control în cadrul compartimentului de control fiscal (foarte important pentru creșterea resurselor financiare ale Municipiului Focșani);
– patru inspectori realizează acțiuni de control la asociațiile de proprietari și la servicii publice;
– un inspector realizează numai activități care vizează guvernanța corporativă.
    Desigur, È‹ntreaga activitate a serviciului se desfășoară cu stricta respectare a prevederilor legale în vigoare, precum și a normelor de lucru aprobate. Astfel, se poate observa cu ușurință că toate aceste activități se realizau în cadrul primăriei și anterior apariției H.C.L nr. 106/2017, prin aceasta fiind vorba doar de o reorganizare și de o eficientizare a activității. Nu È‹n ultimul rând, trebuie să menționăm că totalul unităților subordonate față de care inspectorii acestui serviciu desfășoară activități de verificare, È‹ndrumare și control este de 50, din care 36 de unități școlare și grădinițe. Este deci vorba de un volum foarte mare de muncă, dar rezultatele de până acum ne confirmă că decizia de reorganizare a fost una foarte bună, indiferent de cum vor unii sau alții să dezinformeze”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?