Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Șah – Prestație onorabilă a sportivilor focșăneni la Campionatul Național!


    Sportivii Olimp Șah Focșani și ai secției de șah a CSM Focșani 2007 au concurat, în perioada 26 martie – 3 aprilie, la Campionatul Național Individual pentru copii, juniori și tineret, ediția 2018, ale cărui întreceri au avut loc la hotelul Oltul din Căciulata. În condițiile în care CSM Focșani 2007 a renunțat la serviciile șahiștilor din afara județului – și care aveau un aport consistent la performanțele din anii anteriori – rezultatele obținute de sportivii vrânceni care au evoluat la Căciulata au fost la un nivel cel puțin onorabil!
    Cel mai bun șahist al Vrancei, Cătălin Lucian Pătrașcu, de la CSM Focșani 2007, din cauză că este în perioada pregătirii pentru bacalaureat, a optat să nu meargă la întrecerea de la șah clasic, unde în ultimii doi ani a fost campion al României la U 18 și să participe doar la competițiile de șah rapid, blitz și dezlegări, la U 20. La rapid, Cătălin Lucian Pătrașcu a încheiat concursul pe locul 6 cu patru puncte din 9 posibile, la blitz, pe locul 5 cu cinci puncte iar la dezlegări, pe poziția a 5-a, cu 16,75 puncte.

    Tot de la CSM Focșani 2007, Teodora Avădăni, care a concurat tot la rapid, blitz și dezlegări, la U 16, a încheiat competiția pe locul 8 cu 3 puncte, la rapid, pe locul 10 la blitz iar la dezlegări, pe locul 8.
    O evoluție foarte promițătoare a avut debutantul la o competiție de acest nivel David-Mihai Andrei (în foto) care are o vechime relativ mică în pregătire. Foarte tânărul șahist, impresionant pentru cine îl vede la antrenamente ori în concurs, a avut o intrare foarte bună în lumea națională a șahului din România la nivelul U 8! David-Mihai, inițiat în șah de Anton Soare, s-a clasat al cincilea la dezlegări, cu 27 de puncte, la doar 1,5 puncte de campion! Atât la clasic, rapid cât și la blitz David-Mihai Andrei a acumulat câte 5 puncte din 9 posibile, cu care s-a clasat pe locurile 32, 30 și 30 din 86, 89, 92 de concurenți! 
    Cu o excepție, sportivii CS Olimp Șah Focșani, pregătiți de Mihai Strîmbu, au evoluat la clasic, rapid, blitz și dezlegări.

    La 10 ani, Andrei-Dănuț Neagu a încheiat concursul de clasic pe locul 65, cu 4 puncte din 9 posibile, la rapid, pe locul 64, cu 4,5 puncte, la blitz, pe locul 83, cu 3 puncte, iar la dezlegări, pe locul 62, cu 12,5 puncte. Tot la 10 ani, Alexandru-Ionuț Borza a reușit un excelent loc 16 la rapid cu 6 puncte accumulate, la blitz s-a clasat pe locul 46 cu 5,5 puncte iar la dezlegări, pe poziția a 26-a, cu 17,5 puncte.
    La 12 ani, la șah clasic, Cristian-Eduard Simon a terminat competiția pe locul 20 cu 5,5 puncte, Sebastian-Ștefan Ciobanu, pe locul 55, cu 4,5 puncte iar Mihnea-Iustin Baciu, pe locul 62, cu 4 puncte. La rapid, un foarte bun loc 12 a oacupat Sebastian-Ștefan Ciobanu, cu 6 puncte, Cristian-Eduard Simon, s-a clasat pe locul 42 cu 4,5 puncte, ca și Mihnea-Iustin Baciu care a încheiat concursul pe poziția a 50-a. La blitz, cel mai bine clasat a fost Sebastian-Ștefan Ciobanu, locul 29 cu 5,5 puncte, urmat de colegii săi de club Cristian-Eduard Simon, pe locul 34 cu 5 puncte și Mihnea-Iustin Baciu, pe locul 42 cu 4,5 puncte.
    La dezlegări, o clasare foarte bună a avut Cristian-Eduard Simon – locul 9-10, cu 20 de puncte, în timp ce Mihnea-Iustin Baciu și Sebastian-Ștefan Ciobabu au acumulat câte 11 puncte cu care s-au clasat pe locurile 40, respectiv, 42. La 14 ani a concurat doar Ștefan Dănilă care s-a clasat pe locul 26, cu 5 puncte, la clasic, pe 31, cu 4,5 puncte la rapid și pe 34 la blitz, cu 4 puncte.
La 16 ani, Andrei Cucoaneș a încheiat competiția pe locul 26, cu 3,5 puncte la clasic, pe 27, cu 3 puncte la rapid, pe 19, cu 4 puncte, la blitz și pe 24, cu 4 puncte la dezlegări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?