Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Intervenția jandarmilor și salvamontiștilor vrânceni la avalanșa în care o persoană și-a pierdut viața, analizată de ATOP


    Membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Vrancea au analizat, în ședință ordinară, modul de acțiune în cadrul misiunii de căutare-salvare al lucrătorilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și a Salvamont Vrancea în cazul tinerei surprinse și ucise de avalanșa care a avut loc în data de 3 martie, la Lepșa. Este vorba de decesul Claudiei Malcea, o bucureșteancă de 36 de ani, care a fost surprinsă de o avalanșă pe Cheile Tișiței din județul Vrancea. Femeia se alăturase unui grup format din mai multe persoane, din București și Vrancea, care efectua o excursie planificată pe facebook pe Cheile Tișiței, excursie care ar fi trebuit să fie pentru toți participanții un prilej de relaxare și socializare. Din nefericire, drumeția s-a sfârșit tragic pentru Claudia Malcea. Avalanșa care a surprins trei dintre turiști, printre care și femeia din București, s-a produs într-o vale, în apropierea râului Șușița, de pe versant desprinzându-se, concomitent cu zăpada, și arbori, vegetație și pietre.     Apelul la 112, care a anunțat producerea avalanșei, s-a primit în jurul orelor 11:44, imediat după ce turiștii au observat faptul că o femeie lipsește din grup și bănuiau că a rămas prinsă în zăpadă. La fața locului s-au deplasat efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vrancea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea și Salvamont. „În data de 03.03.2018, la orele 11.44, în urma unui apel prin 112 Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea a fost solicitat să intervină în zona Cheile Tișiței, unde un grup de 29 de persoane aflat în drumeție însoțit de doi lucrători de la Serviciul Salvamont Vrancea a fost surprins de o avalanșă de zăpadă. Două persoane de sex feminin și una de sex masculin au fost luate de avalanșă. O persoană de sex feminin și cea de sex masculin au reușit să rămână la suprafață și cu ajutorul celor din grup au fost salvate neavând leziuni care să le pună viața în pericol iar cea de-a doua persoană de sex feminin de aproximativ 37 de ani, a fost împinsă în albia râului Tișița, de avalanșa provenită de pe versanți și a fost îngropată în zăpadă. La locul solicitării, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea s-a deplasat cu un efectiv de 17 jandarmi si 4 autospeciale cu materialele din dotare pentru a participa la acțiunea de căutare și salvare a persoanei surprinse de avalanșă, alături de efective din cadrul I.S.U.J. Vrancea, Salvamont Vrancea, I.P.J. Vrancea și Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. În urma acțiunii de căutare-salvare, la orele 14.10, persoana a fost găsită de către efectivele de jandarmi în albia râului Tișița iar echipajul de la SMURD aflat la fața locului a început efectuarea manevrelor de resuscitare până la orele 15.15. La orele 15.55, medicul sosit la fata locului a declarat decesul persoanei surprinse de avalanșă”, se arată în comunicatul ATOP Vrancea.
    Operațiunea a fost extrem de dificilă, echipele de intervenție au acționat în condiții de risc maxim, fiind posibil în orice moment să se declanșeze o altă avalanșă în zona de desfășurarea a intervenției. Acțiunea a avut loc într-o zonă greu accesibilă, în apele reci ale râului Tișița, fiind o acțiune contra cronometru, fiecare moment pierdut fiind foarte important. „Acțiunea de căutare-salvare s-a realizat într-un mod ireproșabil, personalul a dat dovadă de operativitate în modul cum au reușit să coordoneze toate forțele în teren pentru limitarea timpului de intervenție și salvarea vieții persoanelor, fapt pentru care au fost recompensați de către inspectorul general al Jandarmeriei Române cu acordarea „Emblema de merit Acțiuni Umanitare” cls. a III-a”, se arată în comunicatul ATOP.

Trecerea unui animal, prăbușirea accidentală a unui arbore sau stâncă, posibile cauze

    Și salvamontiștii vrânceni au prezentat un raport cu privire la accidentul montan din Cheile Tișiței din data de 3 martie. „Cauzele declanșării sunt multiple și nu pot fi numite cu certitudine. Din cercetările efectuate în zonă a doua zi, 4 martie, se pot enumera ca factori declanșatori: trecerea unui animal (au fost observate mai multe capre negre în zona avalanșei), prăbușirea accidentală a unui arbore sau stâncă, depășirea pragului de echilibru al stratului de zăpadă sau rafale de vânt în partea superioră a versantului”, se arată în comunicatul ATOP.
    În același document se mai arată că salvatorii montani prezenți pe traseul turistic din Cheile Tișiței se aflau în misiune de patrulare de rutină si erau pregătiți pentru a interveni imediat în cazul unui accident sau alt eveniment. Din cei patru salvatori prezenți în zonă, doi se aflau alături de un grup de aproximativ 20 de persoane din Iași întâlnit pe traseu. Alți doi salvatori montani se aflau alături de un grup organizat din București, de aproximativ 30 de persoane însoțiți de un ghid. Cei doi salvatori ce se aflau la fața locului cu grupul surprins de avalanșă au intervenit imediat. „O primă victimă a fost proiectată în albia Tișiței fiind imediat recuperată de unul dintre salvatori, fără a prezenta traumatisme. A doua victimă s-a aflat în apa râului Tișița la o adâncime de aproximativ un metru peste care se afla un strat de gheață și zăpadă. Aceasta a fost găsită după mai bine de o oră de căutări. După recuperarea victimei au fost efectuate manevre de resuscitare atât de către echipajul SMURD prezent la fața locului, cât și de către unul dintre salvatorii montani. Ulterior la acțiune s-a alăturat și un echipaj SAJ Vrancea ce a declarat decesul victimei.Toate acțiunile au fost efectuate cu respectarea procedurilor operaționale. Salvatorii montani au primit un considerabil și rapid suport din partea: IJSU Vrancea, Jandarmeria Montană Vrancea și SMURD Vrancea precum și din partea turiștilor prezenți, din nefericire aceasta nu a putut limita efectele fenomenului produs”, se mai arată în comunicatul ATOP.
    O problemă tehnică importantă semnalată de salvamontiști  ar fi lipsa semnalului GSM în zonă, care împiedică atât anunțarea unui eveniment produs pe traseu, cât și comunicarea cu echipele aflate în teren. Comunicațiile radio cu mijloace proprii sunt limitate la distanțe de 500-1000 de metri. De asemenea, Salvamont Vrancea a emis o serie de recomandări și informații ce pot preveni accidentele în zona montană: o bună informare asupra caracteristicilor și stării traseului ales, ce se pot obține de la Serviciile Salvamont și de la Administrațiile Parcurilor sau Rezervațiilor pe a căror suprafață se află traseele turistice; folosirea de echipament adecvat zonei și sezonului; salvatorii montani aflați alături de grupuri de turiști au ca scop intervenția rapidă în cazul unui accident, nu pentru a ghida turiștii; responsabilitatea organizării activităților turistice revine în întregime ghidului ce însoțește grupul și nicio instituție sau persoană nu se poate substitui acestuia; salvatorii montani pot face recomandări de deplasare și oferă informații specifice, aceștia nu pot interzice accesul într-o anumită zonă; nu există metode precise de determinare a momentului producerii unei avalanșe mai ales dacă factorii declanșatori nu pot fi evaluați sau sunt considerați sub limita de pericol; deplasarea în grupuri mici și cu atenție sporită în zonele cu risc ridicat poate evita un potențial accident.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?