Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Trei răniți, în urma unui accident rutier provocat de un tânăr băut și fără permis


    În cursul serii de luni, în jurul orei 18.45, un accident rutier a avut loc la intrare în comuna Păunești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. La fața locului au ajuns polițiștii, dar și pompierii de la stația Adjud cu o ambulanță SMURD. Potrivit oamenilor legii, accidentul a avut loc pe fondul neacordării de prioritate, la ieșirea dintr-o stație peco. În urma producerii accidentului, trei persoane, toți ocupanți ai autoturismului care circula regulamentar, au suferit vătămări corporale. „În urma producerii accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a trei persoane: un minor de 11 ani, o femeie de 38 de ani, precum si a conducătorului auto care circula regulamentar, un bărbat, de 65 de ani”, a precizat agent șef adjunct Paula Enache, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Vrancea.
    Potrivit căpitan Cristina Duță, de la ISU Vrancea, „echipajul SMURD din cadrul Secției de Pompieri Adjud a fost solicitat să intervină in urma producerii unui accident rutier produs în dreptul localității Păunești, în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul a fost anunțat în jurul orei 18.45. Paramedicii au preluat o femeie și pe copilul acesteia. În același autovehicul se mai aflau tatăl și un alt copil care nu au necesitat îngrijiri medicale.”
    În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul care a ieșit din stația peco era condus de un bărbat, de 25 de ani, fără permis de conducere. De asemenea, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
    Conducătorul auto care a provocat accidentul a fost reținut pentru 24 de ore. „Față de bărbatul care la data de 9 aprilie a.c., a produs un accident de circulație în comuna Păunești, soldat cu 3 răniți ușor, pe fondul neacordării de prioritate, aflându-se sub influența alcoolului (0,87mg/l alcool pur în aerul expirat) și fără a poseda permis de conducere, s-a dispus reținerea pentru 24 ore”, a declarat agent șef adjunct Paula Enache.
    Åžoferul vinovat de producerea accidentului soldat cu rănirea a trei persoane a fost prezentat ieri magistraților de la Judecătoria Adjud cu propunere de arestare. Pe numele său nu a fost emis mandat, magistrații dispunând măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Lui i s-au impus o serie de măsuri pe care dacă nu le va respecta ar putea ajunge în arest.
    Surse oficiale spun că șoferul băut și fără permis nu este la prima abatere. În urmă cu mai mulți ani, el a mai fost condamnat la închisoare tot pentru o infracțiune la regimul rutier, respectiv conducere fără permis. Atunci el și-a recunoscut vinovăția și a semnat și un acord în acest sens. De altfel, numele său apare pe site-ul Judecătoriei Adjud într-un dosar înregistrat în vara anului 2014 ce are ca obiect „sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției”. Conform soluției de atunci, bărbatul a primit un an și patru luni de închisoare, aplicarea pedepsei fiindu-i amânată pe un  termen de supraveghere de doi ani. După expirarea termenului de supraveghere șoferul a comis-o din nou, de această dată mult mai grav.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?