Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Primăria Focșani a început procedura de REZILIERE a 40 de contracte cu chiriașii ANL; printre aceștia se numără și consilierul local liberal Ana Maria Dimitriu


    Primăria Focșani a găsit 40 de locuințe ANL care erau subînchiriate de către chiriași și pentru care s-a început procedura de reziliere a contractelor. Printre cei pentru care s-a dispus începerea procedurii de reziliere se numără și consilierul local liberal Ana Maria Dimitriu. Verificările au fost derulate la sfârșitul anului trecut de către inspectorii din Corpul de Control al primarului împreună cu reprezentanți de la Poliția Locală. Aceștia au verificat dacă sunt respectate clauzele contractuale, în special cele referitoare la subînchirierea locuințelor către diferite persoane. În acest scop au fost făcute chiar și trei-patru verificări la locuințele unde au fost constatate nerespectări ale prevederilor din contractul de închiriere. Conform reprezentanților Primăriei Focșani, în prima etapă au fost verificate locuințele din blocurile ANL. Acolo unde locatarii nu au fost găsiți s-a revenit de două ori iar dacă nu s-au găsit locatarii nici la al treilea control au fost lăsate invitații către titularii contractelor de închiriere în vederea prezentării la sediul Primăriei Focșani pentru a se clarifica situațiile locative ale apartamentelor. „În urma controalelor în teren și a verificării documentelor, au fost constatate încălcări repetate ale prevederilor legale în sensul subînchirierii locuințelor ANL. În consecință, în peste 40 de cazuri s-a luat măsura rezilierii contractului, locuințele libere urmând a fi repartizate altor tineri focșăneni aflați deja pe lista de așteptare, așa cum este și corect. Anunțăm public faptul că aceste controale vor continua și pe parcursul acestui an, întrucât vrem să ne asigurăm că sunt respectate prevederile contractuale, dar să dăm totodată o șansă și altor tineri care sunt în prezent pe lista de așteptare. Și de fiecare dată când vom constata abateri, vom lua toate măsurile legale care se impun, inclusiv rezilierea contractului”, a precizat primarul Cristi Misăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?