Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Două investiții noi, demarate anul acesta în comuna Fitionești


    Autoritățile locale din Fitionești vor demara lucrările la două proiecte de investiții noi. Este vorba de proiectele privind construirea unui sediu nou pentru primărie și modernizarea unor drumuri de interes local. Ambele proiecte sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a.
    Lucrările la proiectul privind construirea unui sediu nou pentru primărie vor fi realizate de societatea Mars Serv SRL, cea care a câștigat licitația organizată pe SEAP.  Proiectul privind construirea unui sediu nou pentru primărie are o valoare de aproximativ 1,1 milioane de lei. „Lucrările la acest proiect vor demara cel mai târziu la începutul lunii mai. Vrem ca cel mai târziu peste doi ani, Primăria Fitionești să se mute în casă nouă. Trebuie știut că actualul sediu este o construcție veche de peste o sută de ani, fără fundație, plin de mucegai și care pune în pericol sănătatea și chiar viața funcționarilor și a cetățenilor care vin în acest sediu”, a precizat primarul Iordache Cazacu. Acesta a adăugat că noul sediu va fi format din parter și etaj, va avea birouri pentru funcționari, o sală de ședințe, o sală pentru oficierea de căsătorii, un spațiu pentru arhivă.
    Lucrările la cel de-al doilea proiect, respectiv „Modernizarea drumurilor de interes local, comuna Fitionești”, vor fi realizate de societatea Sotirex SRL. Valoarea proiectului este de 6 milioane de lei. Lucrările la acest obiectiv de investiții vor începe efectiv în luna aprilie. Este vorba de asfaltarea a 7,8 kilometri de drumuri locale din satele Fitionești Pisc, Fitionești, Holbănești, Ghimicești, Mănăstioara și Ciolănești. Lucrările constau în balastare, asfaltare, realizarea de șanțuri betonate, podețe acces în curți, precum și lucrări de dirijare a apelor pluviale. Primarul Iordache Cazacu a declarat că în acest moment la nivelul comunei Fitionești sunt în derulare cinci proiecte de investiții în infrastructură. „Avem în acest moment în derulare cinci proiecte de investiții. Sistemul de canalizare, canalizare vacuumatică, reabilitarea unor drumuri de interes local calamitate, construire a unui pod de beton armat peste pârâul Zăbrăuți și reabilitarea și modernizarea drumului județean ce traversează comuna, investiție derulată de Consiliul Județean Vrancea”, a precizat primarul Iordache Cazacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?