Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Caporal Georgiana Bentea și caporal Adina Pupăză, despre viața ca femeie în armată


    Mândria de a te număra printre cei care jură să-și apere țara și curajul de a crede că nimic nu poate fi prea greu. Iubirea necondiționată față de patrie și capacitatea de a sări oricând în bătaia armei, pentru a-ți apăra țara și neamul. Asta înseamnă să faci parte din armata țării.

Deși a fi militar încă mai pare o alegere dedicată băbaților, caporal Georgiana Bentea și caporal Adina Pupăză, ambele focșănence, fac parte de nouă ani din familia unită a Brigăzii 8 LAROM. După cum mi-au povestit, au ales cariera militară fără dubii și nu au dat niciodată înapoi, oricât de greu ar fi fost dorul de părinți și de casă, pe timpul școlii. În școala militară, caporal Georgiana Bentea și caporal Adina Pupăză au fost colege de „suferință”. Timp de patru luni, la Craiova, atât cât a durat perioada de pregătire militară, cele două au „suferit” împreună, după cum mi-au spus. Prin intermediul Biroului de Informare Recrutare, de la Cercul Militar Zonal Vrancea, fetele s-au înscris la examenele de admitere de la Câmpulung și au ajuns apoi, împreună, la Craiova.  „Cred că a fost cel mai mare noroc al nostru, să putem ajunge apoi să lucrăm în Garnizoana Focșani, noi fiind de aici. Faptul că avem familia aici a fost cel mai important lucru, care ne-a făcut să revenim acasă” mi-a spus caporal Adina Pupăză.
    Când au plecat la școală, la Craiova, au stat pentru prima dată departe de părinți și tot pentru prima dată au fost nevoite să învețe să se gospodărească singure. Iarna, rigorile militare și depărtarea de casă le-au oferit prima lecție de supraviețuire, o lecție atât de vitală pentru un militar. „Nu cred că poate fi o întâmplare să fii aici. Mai sunt acele cazuri în care copiii sunt împinși de la spate de către părinți să urmeze o școală militară, dar e foarte greu pentru respectivii. În momentul în care nu îți dorești asta este posibil să nu faci față, să clachezi, din punct de vedere mental. La curs am fost 56 de fete și cred că am terminat vreo 40. Au fost doar patru luni, nu putem spune că a fost o perioadă foarte lungă de timp, dar 16 au renunțat. A fost și perioada de iarnă, care a îngreunat un pic modulul de pregătire. Frigul e mai greu de suportat pentru o femeie, decât pentru un bărbat. Iarna și faptul că trebuia să ne gospodărim oarecum singure ne-au antrenat să rezistăm. Ne încălzeam la soba cu lemne și trebuia să mergem până în capătul platoului să cărăm lemne de acolo. A fost o lecție de supraviețuire. Ajungi să vezi oamenii și lumea altfel, după un asemenea proces”, mi-au spus cele două.
    Georgiana Bentea și Adina Pupăză s-au sprijinit reciproc în perioada cât a durat pregătirea militară. Cunoscându-se din timpul liceului, fetele au putut să se ajute una pe alta și să se încurajeze, atunci când a fost nevoie. „Perioada de școală a fost cea mai dificilă. A fost grea, pentru că a fost prima despărțire de familie, pentru o perioadă atât de lungă, și nici nu puteam ține legătura cu ei. Ne-au fost luate telefoanele și ni se dădeau doar în weekend. Ne aveam doar una pe alta, iar faptul că ne cunoșteam din timpul liceului a contat foarte mult. Ä‚sta a  fost un mare beneficiu pentru noi. Plecarea de acasă ni s-a părut cel mai greu lucru. Din punct de vedere fizic nu putem spune că a fost greu, pentru că până la urmă și un civil se trezește în fiecare dimineață, în jurul orei 6:00, își ia micul dejun, dar nu are aceleași activități, asemeni celor pe care le-am avut noi în școală”, au povestit cele două.
    „Din exterior lumea poate crede că noi nu avem dreptul să ne machiem, să ne dăm cu ojă, dar nu este așa. În limita decenței, putem să o facem. Èšine oricum de feminitatea noastră și de bun simț, pentru că nu cred că aș putea veni machiată strident într-o comunitate de bărbați. Dacă ar fi să identific lucrurile pe care le-am câștigat, îmbrățișând cariera militară, acestea ar fi puterea de sine, încrederea în tine însăți. Nu cred că în momentul de față aș putea să zic că există un lucru pe care nu pot să-l fac. Cam asta face armata din tine, îți întărește încrederea în forțele proprii și îți dă curaj. Stând între bărbați înveți multe de la ei. Furi meserie, ca să zic așa” , spune caporal Adina Pupăză
De la cele două am aflat că a avea o carieră militară nu poate fi o întâmplare. Ambele și-au dorit și au luptat să poată ajunge să poarte cu mândrie uniforma militară. „Am fost o luptătoare de mică, am făcut gimnastică. Mi-a plăcut tot timpul să fiu undeva în frunte, fie că era vorba despre concursuri, sau despre competiții. Îmi place competiția pe care o poți găsi zi de zi aici. Mi-am dorit să urmez o carieră militară. Într-un fel sau altul pot spune că au existat exemple în familia mea, care m-au determinat într-o oarecare măsură să aleg o carieră militară. Am un unchi care lucrează în armată la București și tot auzind-o pe mătușa mea spunând că este mândră de el, am început să-mi doresc să-mi fac și eu familia la fel de mândră de mine” , mi-a mărturisit caporal Georgiana Bentea.

 „În momentul în care îți vezi părintele atât de emoționat și mândru de tine, este greu să te abții”

    Momentul jurământului reprezintă pentru orice militar încununarea tuturor  emoțiilor acumulate în timp. Pentru caporal Georgiana Bentea și caporal Adina Pupăză momentul jurământului a fost copleșitor. „Fratele meu lucrează în MAI, iar asta a stârnit în mine ambiția de a face și eu ceva asemănător. Mi-am spus că pot și eu, chiar dacă lucrăm în ministere diferite, în medii total diferite. Momentul jurământului, din punctul meu de vedere, a fost copleșitor. Emoțiile au fost foarte mari, pentru că acest jurământ s-a depus în centrul Craiovei, familiile noastre erau acolo, undeva în spatele nostru, îmi aduc aminte perfect. O auzeam pe mama suspinând. Pe lângă faptul că-i simțeam emoția, o mai și auzeam, iar asta făcea totul să fie și mai greu. În momentul în care îți vezi părintele atât de emoționat și mândru de tine, este greu să te abții. A fost un sentiment de mare bucurie pentru că reușisem, de ușurare”.
    Caporal Georgiana Bentea și caporal Adina Pupăză mi-au mărturisit că lucrul într-un mediu în care marea majoritate a angajaților sunt bărbați le-a adus un plus de cunoștințe, în ceea ce privește munca fizică, pe care acum nu o mai consideră atât de grea, dar și în ceea ce privește înțelegerea partenerului de viață. De la colegii lor au învățat ce anume îi place, sau nu, unui bărbat să audă de la o femeie. „Te schimbă foarte mult armata. Pe zi ce trece devii mai puternică, cred că și pentru faptul că nu sunt foarte multe femei aici, dar cu ajutorul colegilor pot spune că am avut o susținere morală destul de bună. Cred că asta ne-a făcut, zi de zi, să progresăm în lupta cu noi înșine. Aici nu suntem ținute în palmă, ceea ce fac băieții facem și noi. Programul de zi cu zi al băieților îl respectăm și noi, fără excepții. Nu există „ea e fată, nu face”. Dacă se pleacă în aplicație, plecăm și noi” , mi-a spus caporal Georgiana Bentea.

„Ne înțelegem mai bine cu bărbații acum”

    Caporal Georgiana Bentea și caporal Adina Pupăză și-ar dori ca lumea din afară să cunoască faptul că militarii sunt oameni și ei, au familii, că armata este un mediu unde oamenii leagă prietenii pe viață și sunt educați să se susțină reciproc.  „Este un mediu în care poți să legi prietenii. În timpul școlii ne-am făcut prieteni de prin Brașov, Cluj, București. Ne înțelegem mai bine cu bărbații acum. Este esențial pentru a te integra în acest colectiv”, mi-au spus. Celor două le place să poarte uniforma și o fac cu mândrie.
    Anul trecut, de Ziua Națională a României, caporal Adina Pupăză a jucat pentru prima dată rolul de speaker. Pentru prima dată de când lucrează în armată, pe 1 Decembrie 2017 a stat de partea cealalată a plutonului de defilare, prezentându-și colegii, fiind vocea ceremoniei militare. „De-a lungul timpului, la diferite ceremonii, prin centrul orașului, sau prin alte părți, pe unde am participat, am fost priviți cu admirație. De 1 Decembrie a fost un moment foarte important pentru mine. A fost primul eveniment la care am participat ca speaker. Era 1 Decembrie și, pe lângă însemnătatea zilei, a fost și faptul că eram în plin plan. Familia era chiar în fața mea și chiar le-am zis după aceea: cât e această piață de mare, alt loc chiar nu mai găseați să stați? A fost emoționant să-mi știu toți șefii cu ochii pe mine, toți colegii. Dar am avut susținerea tuturor. A fost o zi deosebit de importantă pentru mine. Văzându-mi colegii trecând prin fața mea și prezentându-i a fost un moment unic, dar am avut stăpânire de sine. Am avut o mare susținere din partea domnului maior Danțiș și din partea domnului maior Dumitriu de la Brigada 282. După jurământ, acel moment a fost al doilea cel mai emoționant moment trăit de mine”, a povestit caporal Adina Pupăză.
    Caporal Georgiana Bentea este soție de cadru militar, soțul său fiind pompier. Cei doi au împreună un băiețel de patru ani, mândru de pe acum de părinții săi. „Am un băiețel de patru ani. Băiețelul nostru se mândrește cu noi și zice mereu: „Tatăl meu este pompier, stinge incendii”. Vrea să aibă casca de armată și de pompier acasă, este foarte mândru. Când îi spun că mami se duce la muncă mă întreabă: „Te duci să tragi cu pușca? Vreau și eu!”. Când ajungi aici nu trebuie să stai cu gândul la problemele de acasă, pentru că facem instrucție, lucrăm cu armament, mergem la trageri și trebuie să fim echilibrați. În sistemul militar există înțelegere, dacă ai nevoie să mergi cu copilul la medic sau ai vreo problemă”, mi-a spus caporal Georgiana Bentea.
    Pentru caporal Adina Pupăză armata înseamnă o a doua familie. „Suntem oameni ca ceilalți, este important ca cei din afara sistemului să înțeleagă lucrul ăsta. Susținerea cea mai mare vine din încrederea familiei în tine. Încrederea față de celălalt e cea mai importantă. Eu lucrez practic într-un mediu al bărbaților, dar colegii mei sunt prietenii noștri. De aici se vede clar că nu este nici o problemă să fii femeie în armată. Chiar am avut ieșiri cu familile colegilor la munte și pot să spun că aici chiar este un mediu în care poți lega prietenii pe viață. O zi din viața noastră la serviciu li s-ar putea părea multora un pic cam greu, dar acum nouă nu ni se mai pare greu”, a povestit caporal Adina Pupăză
    Fetele nu s-au simțit niciodată marginalizate sau excluse. Dimpotrivă, acestea mi-au povestit că întotdeauna au fost susținute. „Aici ai zi de zi ce face, nu te poți plictisi niciodată. La pauza de masă interacționăm cel mai mult cu colegii. Se fac adunări, mergem la instrucție. Acolo vezi adevărata camaraderie, când, dacă e frig și ești cu arma în spate, te mai ajută un coleg. Suntem antrenați să rezistăm și în condiții mai puțin plăcute, iar asta contează foarte mult. Nu au fost niciodată situații care să te ducă la extreme. A fost susținere. Întotdeauna dacă nu am putut face ceva m-a ajutat un coleg. Mă simt mândră în pielea mea, mă simt bine cu mine, iar sistemul militar este de așa natură încât să simțim că este nevoie și de femei aici. Oriunde este nevoie și de o femeie și de un bărbat. Eu consider că femeia este mult mai puternică decât un bărbat. De multe ori femeile se pot descurca mai bine decât bărbații în situații limită”, mi-a spus caporal Georgiana Bentea. „Nu am simțit niciodată diferențe. Singura care poate fi deranjantă câteodată este perspectiva celor din afară. Femeia este un om ca oricare altul, iar în anumite situații își poate găsi cumpătul cu mai multă ușurință” , a spus și caporal Adina Pupăză.
    De Ziua Armatei, fetele au mers de foarte multe ori în școli, unde au discutat cu elevii și le-au explicat ce înseamnă cu adevărat o carieră militară. „Am mers de multe ori în școli, cu ocazia Zilei Armatei, și primeam de multe ori de la elevi întrebarea: cum e în armată? Le spun că este greu la început, dar te obișnuiești. Nu este imposibil. Din punctul meu de vedere armata formează un copil, îi formează personalitatea pentru viitor. Cred că cel mai greu este pentru acele fete care sunt ținute în puf acasă. Dar chiar și acelea, dacă-și doresc cu adevărat, vor reuși. Aici ai siguranța zilei de mâine. Cele mai frecvente întrebări pe care le primim de la eleve, când mergem în școli este: vă lasă să vă machiați, să vă dați cu ojă? Sunt într-adevăr anumite rigori, dar nu la modul exagerat. Părinții ar trebui să le insufle copiilor dorința de a deveni militar, pentru ca mai apoi să se poată mândri cu ei. Aici poți îmbina sportul cu armata, poți participa la multe competiții. Èši se oferă concedii de studii, dacă vrei ca în paralel să studiezi. În armată nu sunt posturi pentru femei și posturi pentru bărbați. Femeia este mult mai independentă decât acum mulți ani în urmă și poate împăca foarte ușor cariera cu familia. Dacă până acum cariera le împiedica să aibă o familie, sau invers, acum lucrurile nu mai stau așa. Nu știu dacă m-aș mai putea adapta la fel de bine într-un mediu exclusiv al femeilor”, a spus caporal Adina Pupăză.

Flash interviu – caporal Adina Pupăză

Cartea de pe noptieră: este cartea pe care o consideri importantă pentru sine
Bărbatul ideal: este persoana potrivită din punctul de vedere al fiecăruia
Copiii: sunt bucuria părinților
Politica: un subiect care nu mă privește
Vacanța: perioada de relaxare și distracție
Filme/seriale/emisiuni: un mod de relaxare sau chiar de informare
Frumusețe: poate fi interioară și exterioară, fiecare interpretează care este mai importantă pentru sine
Putere: se regăsește în fiecare persoană
Televiziune/Radio/Ziare/Internet: sursa cea mai importantă de informație

Flash interviu – caporal Georgiana Bentea

Cartea de pe noptieră: Relaxarea de seară
Bărbatul ideal: soțul meu
Copiii: sufletul și viața mea
Politica: multă vorbărie
Vacanța: relaxarea cu familia
Filme/seriale/emisiuni: descărcarea emoțiilor
Frumusețe: bucuria ochiului
Putere: forță
Televiziune/Radio/Ziare/Internet: comunicare informare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?