Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Membrii Sindicatului Liber din Învățământ Vrancea nu participă la simularea examenelor naționale


Cadrele didactice afiliate Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) au decis ca membrii de sindicat să nu participe la simularea Evaluării Naționale, ce urmează să aibă loc în perioada 5-7 martie, și nici la simularea examenului de Bacalaureat din perioada 19-22 martie. Decizia a fost luată în urma ședinței Consiliului Județean al Liderilor SLI Vrancea, care a avut loc vineri, 2 martie.
Principalele revendicări ale membrilor de sindicat se referă la aplicarea grilelor de salarizare pentru personalul din învățământ prevăzute de legea cadru 153/2017, grile care se doresc a fi negociate și nu impuse. De asemenea, se dorește ca salarizarea personalului din învățământ să se realizeze prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzător fiecărei funcții cu salariul minim brut pe țară, calculul sporurilor și al indemnizațiilor să se facă prin raportare la salariul de bază majorat, din ianuarie 2018 și nu la cel din 2016, acordarea majorării de 20% și pentru personalul nedidactic. „Revendicările menționate au fost neglijate de Ministerul Educației Naționale, de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și de Ministerul de Finanțe. Cadrele didactice își vor îndeplini atribuțiile specifice funcției în conformitate cu orarul unității de învățământ”, se menționează într-un comunicat al SLI Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?