Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Regizoarea româncă Adina Pintilie, dublu premiată la Berlinală


    Regizoarea româncă Adina Pintilie a fost dublu premiată la cea de-a 68-a ediție a Berlinalei, unul dintre cele mai prestigioase și mai vechi festivaluri de film din lume, câștigând atât „Ursul de Aur”, cel mai râvnit premiu al festivalului, cât și premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut, cu pelicula experimentală „Nu mă atinge-mă”/ „Touch me not”. Vădit emoționată, cineasta a mărturisit că nu se aștepta să primească „Ursul de Aur” pentru acest lungmetraj în care mai multe personaje caută intimitatea, dar în același timp se tem de ea, și că vede filmul ca pe o invitație la dialog.
„Este atât de important că acest lucru se întâmplă pentru că ne-ar plăcea ca dialogul pe care îl propune ‘Touch me not’ să ajungă peste tot în lume. Vă invităm, deci, pe voi, spectatorii, la dialog”, a declarat regizoarea în vârstă de 38 de ani – cunoscută pentru scurtmetrajul „Balastiera #186” și mediumetrajele „Nu te supăra, dar…” și „Oxigen” – la primirea premiului. Regizoarea a mărturisit totodată publicului prezent la gala de decernare a premiilor Berlinalei că se află într-o „stare febrilă” în urma unei gripe contractate – o stare perfect adecvată, după cum a precizat ea, pentru acceptarea acestei prestigioase distincții
    „Touch me not”, care a concurat alături de alte 18 pelicule pentru „Ursul de Aur”, a împărțit publicul celei de-a 68-a ediții a Festivalului de Film de la Berlin – o ediție marcată de filme despre migrație și portrete de artiști, dar lipsită de o temă dominantă, nota Reuters. Filmul a fost o alegere surpriză pentru cel mai râvnit premiu de la Berlinală – care prezintă anual cineaști consacrați, dar și noi nume din industria cinematografică – șocând o parte a audienței cu scenele sale explicite, după cum notau Reuters și DPA.
Juriul – condus de regizorul german Tom Tykwer, din care au mai făcut parte Cécile de France, Adele Romanski, Stephanie Zacharek, Ryuichi Sakamoto și Chema Prado – a surprins acordând „Ursul de Aur” coproducției regizate de Pintilie, o explorare la jumătatea distanței dintre ficțiune și documentar despre intimitate și sexualitate, după o ediție marcată de dezbateri despre locul femeilor în cea de-a șaptea artă, nota la rândul său AFP. „Nu este despre ce poate face cinema-ul, ci despre unde poate duce”, a motivat Tykwer decizia juriului, citat de DPA.
    La granița dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, experimentând curajos atât la nivel de conținut cât și de limbaj cinematografic, „Nu mă atinge-mă” – filmat pe o perioadă de 10 săptămâni, între anii 2015 și 2017, cu o distribuție mixtă de actori profesioniști (Tomas Lemarquis, Laura Benson) și persoane reale – este o investigare personală a ideii de intimitate, a nevoii umane de contact autentic. O femeie și doi bărbați se află în căutarea intimității. Pierdute în imensitatea rece a orașului, singurătățile lor se întâlnesc – întâmplător sau din voia destinului – într-o stranie încercare de contact, potrivit sinopsisului acestui lungmetraj publicat de cinemagia.ro.
    Acordarea „Ursului de Aur” – cel mai important premiu al festivalului de la Berlin, decernat de un juriu internațional începând cu anul 1956 – cineastei Adina Pintilie vine în contextul în care România s-a impus ca o forță importantă pe scena cinematografiei mondiale în ultimii 10 ani, după ce filmul lui Cristi Puiu, „Moartea Domnului Lăzărescu” a contribuit la apariția așa-numitului Nou val al cinematografiei românești, notează DPA. Acesta a fost urmat de regizorul Cristian Mungiu, care a câștigat Palm d’Or la Cannes, în 2007, cu „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” și de Călin Peter Netzer, care în urmă cu cinci ani a devenit primul regizor român premiat cu „Ursul de Aur” la Berlin, cu „Poziția Copilului”, o poveste despre corupție în România post-comunistă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?