Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Focșănean de 29 de ani, judecat după ce a furat șase batoane de salam


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și a unui tânăr de 29 de ani, din Focșani. Conform rechizitoriului, în data de 24 decembrie 2016, el a mers la un market din municipiu, de unde a sustras șase batone de salam, prejudiciul fiind de 55,14 lei.
    În seara zilei amintite, tânărul a mers la cumpărături. După ce și-a pus câteva produse în coșul de cumpărături, i s-a făcut poftă de salam și a luat șase batoane. Pe acestea nu le-a mai pus în coș, ci le-a ascuns sub haina cu care era îmbrăcat, sperând că va putea să plece cu ele din magazin fără să le achite. După ce a ajuns la casă și a plătit bunurile achiziționate, tânărul a fost oprit de agentul de pază al magazinului și controlat. Cu ocazia controlului efectuat, asupra lui s-au găsit cele șase batoane de salam cu care voia să plece fără să le plătească. 
Tânărul nu este la prima abatere. În anul 2009 el a mai primit o pedeasă de doi ani de închisoare pentru furt calificat în formă continuată, iar un an mai târziu a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru infracțiuni de același gen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?