Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Galaţi: Bărbat amendat după o postare injurioasă pe o reţea de socializare la adresa unui poliţist


Un bărbat de 44 ani, din Galați, s-a plâns că a fost victima unui abuz, după ce a fost amendat cu 200 lei în legătură cu o postare injurioasă pe o rețea de socializare la adresa unui polițist. Bărbatul amendat a postat ulterior procesul verbal de sancționare pentru a-și susține afirmațiile, precum și un comentariu din care rezultă că l-a numit „bou” pe polițistul respectiv, indicând însă numai secția la care acesta lucrează, nu și numele polițistului.
Polițiștii confirmă faptul că bărbatul a fost amendat după ce a adresat injurii unui polițist pe rețeaua de socializare, sancțiunea fiind aplicată conform Legii nr. 61 pentru adresare de cuvinte și expresii jignitoare. „Este vorba despre un bărbat care a fost amendat pentru injurii, sancțiunea aplicată fiind în cuantum de 200 lei”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, Gabriela Costin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?