Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Atletism – Șase sportivi vrânceni, în loturile de cadeți și juniori ale României


    Federația Română de Atletism are postată pe site-ul propriu componența loturilor naționale de cadeți și juniori 1 pentru perioada de până la 30 aprilie 2018. Județul Vrancea are o reprezentare ce poate fi considerată consistentă, mai cu seamă din partea CSS Adjud, cu trei atleți și o atletă. LPS Focșani are în loturile de cadeți și juniori 1, doi sportivi.
    Una dintre marile speranțe ale atletismului românesc, Georgiana Zglimbea de la CSS Adjud, eleva profesorului Nelu Ciortan, face parte din lotul de cadete în probele de aruncarea greutății, unde are o aruncare de 14,01 metri, dar și de aruncarea suliței, cu 45,34 metri. Sportiva adjudeancă, abia intrată în categoria junioarelor 2 este și în componența lotului național de junioare 1, pentru proba de suliță, cu 41,36 metri, a doua după o altă atletă de la Adjud, Raluca Vrabie, acum, la CA Roman. La aruncarea greutății, cadete, este inclusă în lot și Andreea Rotaru, de la LPS Focșani, a cărei aruncare, care a dus-o între selecționte, a măsurat 11,43 metri. Aruncarea suliței, probă care a impus Adjudul între cele mai bune școli din țară, este reprezentată și la juniori 1 prin Alexandru Ștefan Grigore, cu 68,25 metri, și Costel Freisinger, cu 56,12 metri, iar la cadeți, prin Flaviu Cătălin Stoica – 58,14 metri.
    Liceul cu Program Sportiv Focșani este prezent în lotul de juniori 1 cu Mihai Răzvan Vasiliu, și el la două probe, ca și Georgiana Zglimbea – 400 metri și 800 metri.
    În atletismul vrâncean profesorii antrenori lucrează mult și cu folos, vârfurilor selecționate în loturile naționale ale României constituind doar partea cea mai vizibilă, rezultatele care au ieșit cu precădere în evidență. Sălile de atletism ca și stadioanele sunt, însă, ocupate în foarte mare măsură, pe tot parcursul anului de o mulțime de copii și juniori, cu rezultate foarte bune în competiții și din rândurile cărora mulți pot ajunge la nivelurile de performanță ale sportivilor care sunt acum la loturile naționale.         

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?