Ediția: Joi 14 noiembrie 2024 Nr. 6758
Ediția: Joi 14 noiembrie 2024 Nr. 6758

ULTIMA ORĂ! VIDEO camere supraveghere! Opt persoane reținute în dosarul furturilor de aparate tip pay point și ATM-uri


GRUP INFRACÈšIONAL SPECIALIZAT ÎN FURTURI, DESTRUCTURAT DE POLIÈšIȘTI
În urma a 9 percheziții efectuate pe raza județului Constanța, polițiștii au reținut 8 persoane bănuite de comiterea a peste 20 de furturi și tentative de furt de aparate tip pay-point, ATM-uri și țigarete. 
La data de 24 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au efectuat 9 percheziții domiciliare, pe raza orașului Hârșova și a localității Ciobanu din județul Constanța, la persoane bănuite că ar fi constituit un grup infracțional organizat specializat în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului.
Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 22 și 46 de ani, sunt bănuite că, în perioada decembrie 2017-ianuarie 2018, ar fi comis trei furturi de aparate tip pay-point, pe raza județului Constanța. De asemenea, acestea sunt bănuite și de comiterea a patru furturi de țigări din incinta unor societăți comerciale, pe raza județelor Constanța, Vrancea și Ialomița, precum și a unei tentative de furt de ATM, pe raza județului Tulcea.
Totodată, în urma investigațiilor efectuate în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că membrii grupării ar fi comis alte 17 infracțiuni de furt și tentative de furt asupra unor aparate tip pay-point, de pe raza județelor Constanța, Vrancea, Ialomița, Bacău, Tulcea, Brăila, Giurgiu și Teleorman.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate obiecte vestimentare, unelte pentru forțarea căilor de acces, autoturisme folosite la comiterea faptelor, telefoane mobile, stații de emisie-recepție, precum și alte bunuri cu valoare probantă în cauză.
Valoarea totală a prejudiciului în cazul faptelor comise este de aproximativ 50.000 de euro.
Polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța au reținut 8 persoane, pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 25 ianuarie a.c. să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: IPJ Constanta
Sursa video: România TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?