Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Primarul Focșaniului s-a întâlnit cu medicii de medicină școlară


Conducerea Primăriei Focșani s-a întâlnit cu angajații cabinetelor de medicină școlară din Focșani pentru a discuta despre modul în care va decurge colaborarea în următorii ani. Întâlnirea a fost organizată după ce Corpul de control al primarului a descoperit mai multe nereguli în activitatea acestor cabinete. La ședință au fost prezenți primarul Cristi Misăilă și cei doi viceprimari, Marius Iorga și Ionuț Mersoiu, care au discutat cu medicii și asistenții de la cabinete despre rezultatul controalelor, modul în care se derulează activitatea. Primarul Cristi Misăilă ne-a spus că vor fi mai multe întâlniri cu persoanele implicate în medicina școlară. „Medicina școlară, având doar rol preventiv și de urgență, are totuși un rol deosebit în viața școlarilor. Prezența unor cadre de specialitate este valoroasă pentru situațiile ce pot apărea pe durata șederii elevului în școală și devine mai valoroasă atunci când propune acțiuni educative privitoare la subiecte actuale de confruntare a tinerilor: expunerea la droguri, prevenirea accidentelor în diversitatea acestora, variate alte cursuri și campanii care pot preveni dramele necunoașterii unor fenomene/boli sociale. Cabinetul medical dintr-o școală este un element de civilizație. Tocmai pentru că toți ne dorim să avem copii sănătoși, educați în unități de învățământ performante sub toate aspectele, mai ales cel al sănătății, administrația publică focșăneană controlează atent activitatea acestor mici unități sanitare. Astfel încât, neregulile din urma controalelor efectuate sunt motive de a ne mobiliza mai mult și de a mobiliza în egală măsură medicii, asistenții implicați, să depunem eforturi conjugate pentru colaborare cu rezultate pozitive. Considerăm că întâlnirile și dialogul constant dintre autorități și persoanele implicate în medicina școlară, respectarea și respectul tuturor față de scopul existenței acestor cabinete, aduc doar beneficii copiilor noștri și presupun nu o joacă, ci o deosebită responsabilitate față de ceea ce creștem și educăm”, se arată într-o postare pe pagina de facebook a Primăriei municipiului Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?