Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Succese ale cuziștilor în competiții naționale de dezbateri


În perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2017, la Slănic Moldova, în județul Bacău, s-a desfășurat „Competiția Națională de dezbatere Karl Popper: «Comunicarea prin dezbateri»”. Au participat elevi de liceu din toate colțurile țării, dar și din Republica Moldova. Județul Vrancea a fost reprezentat de 6 elevi de la clubul de debate al CNAIC: Daria Antonescu și Mihail Pătrășcanu de la 9 F, Alina Aurica, Maria Dan și Andreea Păun de la 10 A, Teodor Bentz de la 11 A.
Începători sau avansați, cu toții au dezbătut moțiuni de interes general pentru educație: Introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasa este justificată; Ar trebui schimbată modalitatea de evaluare la obiectele vocaționale (desen, muzică etc.). Competiția a așezat față în față debateri care cred în puterea cuvântului, de a transforma lumea într-un univers mai bun, luptând cu ambiție pentru a demonstra că strategia abordată, conținutul argumentelor, respectiv stilul lor, trebuie apreciate de către juriu.
Doamnele profesoare, Livia Marcu și Teodora Bentz, care au însoțit lotul, și-au asumat și dificilul rol de arbitru, respectiv trainer pentru debaterii începători. Rezultatele cuziștilor au fost pe măsura așteptărilor, căci s-au întors acasă cu premii și mențiuni. În competiția echipelor, s-a obținut o mențiune (echipa al cărei lider a fost Daria Antonescu), iar echipa condusă de Teodor Bentz a jucat finala, obținând locul al doilea la această competiție națională.

Răsunătoare au fost, însă, succesele cuziștilor în topul celor mai buni debateri din țară. Cuzistele Andreea Păun și Daria Antonescu, îndrumate de către prof. Teodora Bentz, respectiv Livia Marcu, au obținut mențiuni. Elevul Teodor Bentz, îndrumat de prof. Teodora Bentz, s-a clasat pe primul loc, obținând trofeul competiției și Premiul special „Ștefan Păun”. Fericitul câștigător a declarat că a crezut în puterea sa de a convinge, dar nu a știut, până în ultima clipă că punctajele obținute îl vor clasa pe primul loc. „A fost o surpriză plăcută și m-am simțit tare mândru de ceea ce am reușit. E adevărat că merg la Clubul de debate de doi ani de zile și consider că experiența a jucat un rol foarte important. Mulțumesc profesoarelor coordonatoare de la club și colegelor care m-au ajutat, m-au susținut și m-au încurajat permanent. Consider că această activitate extracurriculară nu poate aduce decât plus valoare unui adolescent ce-și caută «glasul» și drumul în viață”.
 Felicităm cuziștii pentru că au început cu rezultate extraordinare acest an și le urăm succes în competițiile viitoare!

Colegiul Național Al. I. Cuza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?