Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

VIDEO şi GALERIE FOTO:Doi șoferi au ajuns la spital după ce mașinile lor s-au ciocnit pe E85, între Focșani și Garoafa


Un accident rutier s-a produs ieri, în jurul orei 13.30, pe raza localității Garoafa. În eveniment au fost implicate două autoturisme, care circulau din sensuri opuse, pe tronsonul dintre Focșani și Garoafa. Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Onești, conducător al unui autoturism Renault Megane, în timp ce se deplasa dinspre Focșani înspre Garoafa, a părăsit sensul său de mers, a pătruns pe contrasens a intrat în coliziune cu un autoturism Renault Symbol care circula regulamentar, condus de către un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Tecuci. 

    În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat în afara părții carosabile, iar autoturismul care a pătruns pe contrasens s-a răsturnat pe cupolă. În urma producerii accidentului, a rezultat rănirea gravă a celor doi conducători auto. Aceștia au fost transportați la spital cu ambulanța. Potrivit unor martori, ei erau conștienți. Pe durata cercetărilor de la fața locului, traficul în zonă a fost restricționat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?