Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Handbal, Liga Națională – Joc pentru victorie focșăneană!


CSM Focșani 2007 a avut în prima etapă a campionatului o adversară de calibru, HC Odorhei, în fața căreia a făcut un joc foarte bun! A fost aproape de un rezultat memorabil, după ce a condus cu 18-17, moment în care a rămas cu doi jucători mai puțin pe teren două minute, suficient timp pentru ca gazdele să ia un avans de două goluri, tot atâtea câte au avut și la încheierea meciului.
În ciuda înfrângerii, focșănenii vor fi înțeles că alcătuiesc o formație puternică și că pot obține rezultate foarte bune – și puncte, în confruntarea cu oricare dintre competitoarele din Liga Națională! Duminică seara, vor întâlni o echipă cu care au făcut scor în Sala Polivalentă, dar care i-a învins la Făgăraș în campionatul trecut când le era lumea mai dragă! Iar în prima etapă, făgărășenii au reușit o primă repriză foarte bună în care au ținut în șah campioana din vară și una dintre principalele pretendente la viitorul titlu Dinamo București.
Față de trecuta ediție de campionat, oaspeții de duminică ai Focșaniului s-au întărit și nu le va fi ușor gazdelor să ia cele trei puncte puse în joc, foarte importante în economia unui campionat ma tare decât precedentul! Și care pot atârna mult când se face adunarea în urma căreia lumea handbalului de Ligă Națională se împarte între primele opt echipe, din play-off și celelalte șase din play-out, ce pot deveni cele două de la baraj!
Dacă vor avea de la început concentrarea de la Odorhei și nu vor fi nevoiți să recupereze, jucătorii antrenați de profesorii Viorel Ciubotaru și Bogdan Voica vor câștiga fără dureri de cap meciul cu CSM Făgăraș!  
Partida va fi condusă de cuplul de arbitri Octavian Finata, din Argeș/Ștefan Hendrea, Maramureș, iar observator va fi Radu Vlăduț din Bacău.

Important pentru spectatorii meciurilor de handbal ale CSM Focșani 2007!
Biletele si abonamentele pentru meciul CSM Focșani 2007 – CSM Făgăraș de duminică, 10 septembrie, ora 18,30 pot fi cumpărate începând de vineri, 8 septembrie, la Cafe Branko, de la Ceas din Focșani, iar înaintea meciului, de la casa de bilete a Sălii Polivalente!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?