Sunt primii care ajung la fața locului, indiferent că vorbim despre accidente rutiere grave, persoane blocate în locuință, prinse sub dărâmături, sau victime strivite sub utilaje. Acțiunile lor sunt cronometrate în fiecare respirație în plus câștigată, în secundele scurse până când o fractură este pusă în atelă, în fiecare frate, soră, copil, mamă sau tată, scoși întregi dintr-un morman de fiare contorsionate. Ei sunt pompierii de la Descarcerare, salvatorii. Sunt oamenii care lucrează cu scule de câte 15-25 de kg, ca să-și facă drum pentru a scoate victima din agonie și ca să o predea medicilor. Plutonier adjutant șef Marian Cernica, de la Detașamentul de Pompieri Focșani, este un astfel de om. Are 43 de ani și multe vieți salvate la activ. Este comandantul echipajului de descarcerare și de comenzile lui depind acțiunile de salvare a victimelor încarcerate. În vorbele și gesturile sale se cunoștea rapiditatea dobândită în cei 20 de ani de experiență în intervenții pentru situații de urgență. Mi-a spus că-și iubește meseria și că numai iubind ceea ce faci poți rezista.
Reporter: De când lucrați în sistem și de ce ați ales această meserie?
Plt.adj.șef Marian Cernica: În sistem lucrez din 1995, după absolvirea Școlii Militare de Subofițeri „Pavel Zăgănescu”. Am fost repartizat la Poliția de Frontieră Timișoara, iar în următorul an am revenit în sistemul Ministerului de Interne la Grupa de Pompieri Anghel Saligny a județului Vrancea, actualmente ISU Vrancea. Am ales această meserie deoarece doresc să salvez cât mai multe vieți și să-i ajut pe semenii noștri la nevoie.
Reporter: V-a fost teamă la început?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Venind de pe băncile școlii militare și având o bază teoretică asupra misiunilor la care voi participa, pot să zic că am avut o mică teamă la prima intervenție, dar cu o pregătire cât mai amănunțită, teoretică și practică, teama a rămas pe locul doi. Important a fost să salvăm viețile omenești și alte bunuri materiale.
Reporter: : Cum se desfășoară practic o intervenție de descarcerare?
Plt.adj.șef Marian Cernica: În cazul producerii unui accident rutier anunțat prin 112 dispeceratul ne alarmează. Ne sunt menționate numărul de autovehicule implicate și numărul de victime. Imediat ne echipăm corespunzător, cu echipamentul de protecție, și ne deplasăm la locul indicat cu un echipaj SMURD și o autospecială cu apă și spumă. Ajunși la locul intervenției coborâm din autospeciale și, împreună cu comandanții celor două echipaje, facem o recunoaștere, vedem dacă sunt scurgeri de gaze și se face o balizare a zonei, ca să nu avem persoane străine în apropiere. Totul e de ordinul secundelor. Fiecare știe ce are de făcut. Trebuie să ai capul limpede. Efectiv nu te mai gândești la nimic când ajungi acolo.
Reporter: Faceți ceea ce vă place, din câte înțeleg…
Plt.adj.șef Marian Cernica: Da, îmi iubesc meseria. Uneori ne gândim la copiii noștri pe care-i avem acasă, atunci când suntem chemați să intervenim la unele accidente rutiere în care sunt implicați copiii.
Reporter: Care este primul gând care vă trece prin cap când sunteți anunțați că trebuie să interveniți pentru descarcerarea unor victime ale unui accident rutier grav?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Fiecare accident rutier este unic, indiferent de amploarea acestuia și de autovehiculele care sunt implicate. Până ajungem la fața locului, eu împreună cu colegii mei care încadrăm autospeciala de descarcerare ne facem un plan de intervenție. Una este când se anunță prin 112 situația de producere a unui accident rutier și alta este când ajungi la fața locului. Până nu vezi cu ochii tăi ce mașini sunt implicate, amploarea situației, nu poți ști. Așa că întotdeauna ne facem un plan de bază și un plan de rezervă, pentru a interveni și a salva viețile omenești.
Reporter: : Din câți membri este format un echipaj de descarcerare?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Echipajul este format din conducător auto, comandant de echipaj și doi servanți.
Reporter: Ce funcții ați ocupat pe parcursul carierei?
Plt.adj.șef Marian Cernica: De la sosirea în unitate am fost numit comandant de echipaj și conducător de autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar din 2000, de când a fost adusă autospeciala de descarcerare, am fost încadrat pe echipajul de descarcerare. Am luat-o cu pași mărunți, începând de la intervențiile de stingere a incendiilor, a salvării de vieți și a bunurilor materiale și până la numirea mea pe autospeciala de descarcerare și prim ajutor în anul 2000.
Reporter: Odată ajunși la fața locului, care sunt aspectele care contează cel mai mult?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Într-un accident rutier pot fi implicate mai multe autovehicule, sau unul singur. De exemplu, poate fi vorba despre un singur autovehicul intrat într-un cap de pod. La două autovehicule implicate trebuie să urmărim victimele care sunt cele mai grave și care au șanse mai mari de supraviețuire. În primă fază vom acorda primul ajutor celor care au mai multe șanse de supraviețuire. Se face o triere a victimelor. Unele victime sunt încarcerate, altele sunt aruncate din autovehicule și le găsim pe caldarâm sau pe marginea drumului, la anumite distanțe față de autovehiculul implicat.
Reporter: : Practic totul este la secundă. Trebuie să te orientezi rapid…
Plt.adj.șef Marian Cernica: Totul este rapid, de asta și în colaborare cu echipajul SMURD suntem ca o familie și fiecare știe ce are de făcut. Noi, ca echipaj de descarcerare le creăm spațiu cât mai rapid către victime, urmând ca ei să acorde primul ajutor. Împreună suntem primii care ajungem la fața locului.
Reporter: Ce emoții se declanșează când ajungeți la locul accidentului?
Plt.adj.șef Marian Cernica: O parte din emoții se declanșează prin prisma faptului că te confrunți cu necunoscutul. Ai ajuns acolo și nu știi ce o să vezi. Constați uneori că unele rude ale tale, cunoștințe sau prieteni, sunt implicate. Atunci să zicem că se declanșează unele emoții mai puternice. Dar în principiu nu ai timp de emoții și nici nu ai voie să te lași copleșit. Ceea ce trebuie să faci tu este să salvezi victima, dacă mai este în viață, sau să o extragi din autovehicul, indiferent dacă mai trăiește sau nu. Mie nu mi s-a întâmplat să merg la un accident și să găsesc printre victime rude sau cunoscuți, dar unui coleg i s-a întâmplat să fie de serviciu și să-i moară părinții într-un accident rutier. Astăzi lucrează cu mine pe descarcerare.
Reporter: Care au fost primele intervenții și ce impact emoțional au avut asupra dumneavoastră?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Nu pot să spun că prima intervenție la care am participat a avut un impact emoțional major asupra mea. Îmi amintesc că a fost vorba despre o tamponare ușoară, fără pagube materiale sau omenești. După vreo câțiva ani însă a fost un accident rutier în zona Haret, o persoană undeva la 68 de ani a adormit la volan și a intrat într-un cap de tir. A fost decapitat. Mașina era zob. Să zicem că din punct de vedere emoțional, în primă fază nu mai e același impact, pentru că victima fiind decedată nu mai țipă, nu se mai vaită, nu mai suferă. Dar și pe cei care suferă și țipă noi îi încurajăm, le spunem că-i scoatem cât mai repede din autovehicule, să nu se panicheze, noi suntem salvatorii, noi am venit să-i ajutăm. Multe victime conștiente chiar înțeleg și cooperează cu noi.
Reporter: Există și victime care vă îngreunează treaba?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Da, au fost cazuri. Din cauza durerii, timpul pentru ele pare că se scurge foarte greu și că noi acordăm mult timp fiecărui gest. Dar noi urmăm niște pași care să asigure atât siguranța noastră cât și siguranța persoanelor implicate în accidentul rutier. Nu putem să ne ducem și să ne aruncăm cu capul înainte până nu ne asigurăm, până nu facem recunoașterea zonei, până nu identificăm pericolele, de genul scurgerilor de carburant. Noi nu avem nevoie de ajutor din partea privitorilor, pentru că aceștia mai mult pot îngreuna toată acțiunea și se pot expune pericolelor.
Reporter: Ce utilaje folosiți cel mai des?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Avem echipament olandez Holmatro. Se lucrează numai cu hidraulic. Toate sculele noastre sunt pe ulei hidraulic. Folosim furtunul hidraulic, unealta combinată care funcționează pe trei principalii: taie, apropie și depărtează (are 11 kg); depărtătorul (are 25 de kg); foarfeca (19 kg); pompa hidraulică (presiune de lucru 820 de bari); ranga huligan sau pixul pompierului (cea mai importantă unealtă la blocajele de uși); cilindru depărtător (are 7 kg).
Reporter: Există un limbaj specific pe care-l folosiți între dumneavoastră la fața locului?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Tot timpul vorbim între noi și colaborăm. Doi colegi intervin, iar unul trebuie să supravegheze din afară orice mișcare, orice tăiere. Odată început procesul de descarcerare, de tăiere propriu-zis, autovehiculul își pierde din structură și în fiecare secundă în care intervenim acolo trebuie să avem mare grijă. Trebuie să avem grijă ca din salvatori să nu devenim victime. Eu supraveghez și eu conduc toată acțiunea de descarcerare la o intervenție. Trebuie să am o privire de ansamblu și să primesc orice mișcare a servanților, cât și a colegilor noștri de pe SMURD. Nu avem voie să speriem victima, care deja este în suferință. Când descarcerăm copii, nivelul de adrenalină este mai mare. Simți un impuls uriaș de a face orice să salvezi acea viață nevinovată. El nu a fost vinovat de producerea acelui accident. A fost doar la locul nepotrivit.
Reporter: : Care au fost cele mai solicitante și complexe intervenții la care ați participat?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Nicio intervenție nu seamănă cu alta, chiar dacă este vorba despre un accident rutier, sau incendiu. Acum vreo câțiva ani, conducătorul unei autocisterne a pierdut controlul volanului la intrare în Suraia. A fost aruncat din cabină, iar ulterior prins între cabină și un copac. A decedat pe loc. Cisterna era încărcată cu carburant, i s-au desfăcut capacele și erau scurgeri de benzină peste tot. Riscuri foarte mari. Atunci a fost o desfășurare impresionantă de forțe, pentru a împiedica o explozie. De-a lungul timpului am mai participat la multe incendii, dintre care mai ample fiind incendiul feroviar din Gara Gugești și ansamblul de locuințe de la Adjudul Vechi, precum și la diferite intervenții de descarcerare, atât pe căi rutiere cât și feroviare, intervenții care au necesitat o stăpânire de sine și mult curaj.
Reporter: Când ajungeți acasă, vorbiți despre ceea ce ați făcut sau văzut într-o zi la serviciu?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Da. Uneori parcă vrei să te lauzi cu intervențiile reușite, cu viețile salvate. La victimele decedate rămâne vorba „Până acolo i-a fost dat să trăiască”. Efectiv noi nu putem lucra cu moartea, ca să readucem oamenii în viață. Când ajungem la accident și victima este inconștientă atunci noi suntem legătura dintre viață și moarte și încercăm să o salvăm cât mai repede să o predăm echipajului medical. Nu există rutină în ceea ce facem noi. V-am spus că am lucrat și pe autospecialele de stingere incendii, dar abia aici mă regăsesc cu adevărat. Noi nu participăm doar la accidente rutiere. Participăm și la incendii de apartament, ne ajutăm colegii la evacuarea persoanelor. Descarcerarea nu înseamnă numai accidente rutiere. În anul 2013 am participat la prima ediție a Concursului de Prim Ajutor și Descarcerare, faza zonală, ocupând locul II pentru descarcerare și locul I pentru Echipajul de prim ajutor faza națională. Următorii ani am obținut de asemenea locuri pe podium. La ultima ediție am câștigat grupa, calificându-ne pentru următoarea fază, unde am obținut locul IV.
Reporter: Care sunt cele mai mari satisfacții ale meseriei de pompier? O intervenție de succes care v-a marcat?
Plt.adj.șef Marian Cernica: Acum în urmă cu vreo aproximativ 15 ani, o femeie a născut în toaleta din Gara Gugești și pruncul l-ar fi scăpat în toaletă. Am fost solicitați prin dispecerat să ne prezentăm pentru scoaterea copilului din fosa septică de la gară. Am ajuns acolo, am făcut o recunoaștere, am încercat să ajung cu mâna la nou-născut, dar nu am reușit. Copilul era încă viu plutea deasupra mizeriei din fosa septică. Plângea. Nici buricul ombilical nu era tăiat. Impiegatul de la gară ne-a zis că este o gură de vizitare și să încercăm să intrăm pe acolo. Am zis că intru eu. Era distanță de 7 metri între gura de vizitare până unde era pruncul aruncat. După ce am analizat mai bine situația, mi-am dat seama că nu era o idee bună să intru acolo și trebuia să găsesc altă metodă de a scoate copilul. Am văzut într-un gard o bucată de sârmă. Efectiv cu 10 cm nu ajungeam cu mâna ca să pot să agăț copilașul de picior. Am întrebat medicul care era pe ambulanță dacă pot să-l agăț cu sârma de picior. Mi-a zis să fac orice numai să-l scot de acolo. Efectiv am făcut un laț din sârmă, l-am agățat de picior și l-am scos de acolo. Bucuria a fost atunci când atât medicul cât și colega după ambulanță au venit cu un cearșaf alb și l-au luat pe copil și l-au curățat. Micuțul se născuse pentru a doua oară în decursul aceleași zile. După câteva ore a fost găsită și mama lui.
Reporter: Ce transmiteți generațiilor viitoare? De ce i-ați sfătui pe tineri să urmeze această carieră?
Plt.adj.șef Marian Cernica: I-aș sfătui pe toți cei care simt chemare către ocupația asta, să o facă fără rețineri. Dar trebuie să o facă cu plăcere, altfel nu vor îndeplini misiunile cu brio. Fiecare pasiune presupune și sacrificii. Pentru mine, fiecare victimă pentru care trebuie să intervin devine un om apropiat, pentru că știu că are nevoie de mine. Are nevoie de salvatori. Nu fac comparație. Au fost cazuri în care i-am salvat și au venit și mi-au mulțumit. Totul pleacă din inimă. Dacă inima este puternică, ești puternic și tu și treci peste orice moment. Venind în slujba cetățeanului am salvat vieți și bunuri omenești împreună cu colegii de pe SMURD și stingere, participând la multe intervenții. Mă simt mulțumit când le pot fi de folos persoanelor aflate la necaz. Este o meserie în care te întâlnești cu necunoscutul, plină de adrenalină. Pentru viitori salvatori, le transmit că cel mai important sentiment este emoția impactului cu situația de la fața locului.
