Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Un șofer care a accidentat mortal a femeie, pus sub control judiciar de judecători


Șoferul din Andreiașu, care la începutul lunii a accidentat mortal o femeie, iar pe o alta a rănit-o, a fost pus sub control judiciar. Magistrații de la Judecătoria Focșani au respins, ieri, cererea procurorilor de prelungire a arestului preventiv. „Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului C(…) Marian. (…) dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului C(…) MARIAN, cu măsura controlului judicar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. (…) pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la Postul de Poliție Andreiașu de Jos, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. (…) pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligații: a) să nu depășească raza județului Vrancea, decât cu încuviințarea prealabilă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani; (…) atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 28.08.2017, ora 13.50”, este decizia judecătorilor.
La începutul acestei luni, tânărul de 25 de ani a accidentat mortal o femeie de 75 de ani, iar pe o alta, de 74 de ani, a accidentat-o grav. În urma testării alcooltest, s-a stabilit că șoferul era băut. „La data de 3 august a.c., ora 17.45, un bărbat, de 25 de ani, din comuna Andreiașu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 2M, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum în curbă, a pierdut controlul volanului și a acroșat două persoane de sex feminin, care se angajaseră în traversarea străzii. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat decesul unei femei, de 75 de ani, și vătămarea corporală gravă a unei femei, de 74 ani, ambele din comuna Andreiașu de Jos. În cauză a fost întocmit dosar penal”, transmiteau oamenii legii la momentul producerii accidentului. Atunci, femeia de 74 de ani a fost internată la Spitalul Județean, Secția Ortopedie.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?